Un șofer din Prahova a fost prins în trafic cu un permis de conducere fals, cumpărat de pe internet. Bărbatul s-a ales cu dosar penal

Data publicării:
control politie
Credit foto: Guliver/Getty Images

Un bărbat din Prahova a ajuns în atenția polițiștilor după ce a fost prins în trafic, la volan, cu un permis fals. Întrebat de unde îl are, șoferul a recunoscut că l-a cumpărat de pe internet, de pe o rețea socială. Pentru fapta sa, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, scrie Observatorul Prahovean.

Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, din Cărbunești, a fost tras pe dreapta luni, în jurul orei 19:30, pe raza comunei Surani, pentru un control de rutină. Inițial, șoferul le-a spus agenților că nu are documentele la el.

Polițiștii i-au verificat, însă, mașina și au găsit un portofel cu acte, printre care și un permis de conducere cu fotografia bărbatului. Când l-au verificat în baza de date, oamenii legii au constatat că șoferul din fața lor nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categore de vehicule.

Întrebat de unde îl are, bărbatul le-a spus polițiștilor că l-a comandat de pe o rețea socială, contra unei sume de bani.

Pentru fapta sa, șoferul s-a ales cu dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...