Video Incendiul izbucnit la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost lichidat. Nu există victime

Data actualizării: Data publicării:
Incendiu la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași
Un incendiu a izbucnit la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași. Foto: ziaruldeiasi.ro

Un incendiu a izbucnit, marți seara, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași. 31 de persoane au fost evacuate.

ACTUALIZARE: Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)  a anunțat că, în total, 31 de persoane au fost evacuate în urma incendiului: 13 copii, 11 cadre medicale și 7 părinți.

„Astăzi, 22 iunie 2021, la ora 18:54, a fost anunțat printr-un apel la 112, un incendiu la secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului de Copii Sf. Maria, din Iași. În aproximativ 6 minute de la primirea apelului, pompierii au ajuns la fața locului și au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum, la etajul 2, la secția ATI a spitalului, în zona afectată de incendiu neaflându-se pacienți sau aparținătorii acestora. În circa 2-3 minute de la primirea apelului, în vederea optimizării misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat planul roșu de intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale la fața locului. La scurt timp de la ajungerea forțelor de intervenție, incendiul a fost localizat fiind astfel eliminat pericolul extinderii acestuia la vecinătăți. Prioritatea echipajelor de intervenție a reprezentat-o evacuarea preventivă a 13 copii de la etajele 2 și 3, 11 cadre medicale și 7 aparținători. Persoanele evacuate erau internate pentru afecțiuni obișnuite pediatrice și nu se aflau în tronsonul afectat de incediu. Subliniem faptul că în zona de manifestare a incendiului nu se aflau copii sau aparținători , iar persoanele evacuate preventiv au fost relocate la o altă secție a spitalului. Nu au fost înregistrate victime”, potrivit sursei citate.

La locul intervenției s-au deplasat 28 de subofițeri care au încadrat 6 Autospeciale de stingere cu apa și spumă, 2 autoscări , 1 autospecială de descarcerare, 2 autospeciale transport victime multiple, 1 cisternă, 3 ambulanțe SMURD de prim ajutor, 1 unitate de terapie intensivă mobilă și 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

Incendiul a fost lichidat la ora 19:37, iar la ora 20.31 a fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție.

Clădirea spitalului are aviz de securitate la incendiu, iar cauzele producerii acestuia sunt in curs de stabilire.

 

ACTUALIZARE: Ministerul Sănătății a anunțat că au fost evacuate în total 30 de persoane: 12 copii, 11 cadre medicale, 7 aparținători.

„Din ultimele informaţii transmise Ministerului Sănătăţii în total au fost evacuate 30 de persoane astfel: 12 copii, 11 cadre medicale, 7 aparţinători. Nicio persoană nu a fost afectată de incendiu. Pacienţii au fost relocaţi în incinta spitalului”, precizează sursa citată.

Potrivit şefului SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, incendiul a fost anunțat la ora 18.54, pompierii au ajuns la 19.00 și au stins flăcările la 19.37. Printre pacienții evacuați a fost și un copil intubat, cu o malformație digestivă.

„Evacuarea s-a făcut din motive de securitate. Copiii, părinţii şi cadrele medicale care au necesitat evacuarea se aflau în altă zonă decât cea afectată, deci ei nu au fost afectaţi de fum, de flacără sau gaze toxice. Personalul care a efectuat evacuarea a fost personalul din clinicile de pediatrie de pe etajul respectiv şi au fost evacuaţi 5 copii de pe un etaj şi 7 copii de pe celălalt etaj. Primii 5 copii era însoţiţi de 4 părinţi şi 6 cadre medicale. Ceilalţi 7 copii, dintre care un copil intubat, ventilat mecanic, erau însoţiţi de 4 părinţi şi 6 cadre medicale. Ei se află acum pe etajul 1 şi pe etajul 4, două etaje care nu sunt afectate de incendiu, de fum sau de apa care a fost folosită la stingerea incendiului. (...) Pacientul intubat era la etajul imediat următor. Niciunul din aceşti pacienţi nu este un pacient COVID; trei se aflau în zona tampon COVID, astfel încât ei aşteptau rezultatele testării, aşa cum se face la internarea tuturor pacienţilor. Nu există suspiciune că vreunul ar avea infecţie cu SARS-CoV-2. Totuşi, s-au păstrat toate măsurile de protecţie de către personalul medical'', a declarat Cimpoeşu.

Potrivit acesteia, medicii de la SMURD care au intervenit în urma activării planului roşu au făcut ''doar o inventariere a locaţiei''.

„Am avut grijă şi de personalul medical din spital, împreună cu autorităţile, personalul a fost susţinut, a fost consiliat (...). Toată lumea este într-o stare bună, dar, evident, emoţional există reacţii, care se vor linişti în timp şi care au nevoie în continuare de suport din partea tuturor”, a afirmat Cimpoeşu.

Ea a mai precizat că nu s-a pus în pericol viaţa niciunui pacient în momentul evacuării şi nu au fost intervenţii medicale.

„Nu s-a pus viaţa în pericol pentru niciun pacient, pentru niciun aparţinător, pentru niciuna dintre asistentele şi infirmierele care se aflau acolo. Evident, există şi elemente care vor mai fi cercetate, constatate. Nu am avut intervenţii medicale. (...) Unul dintre medicii de la SMURD s-a dus să vadă în primul rând copilul care fusese intubat şi transferat pe Secţia de ATI de la etajul 1 şi care se află în stare stabilă, pentru că el este internat pentru o malformaţie digestivă. Nu s-a întâmplat nimic cu starea lui”, a menţionat Cimpoeşu.

ACTUALIZARE. Incendiul a fost lichidat, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Focul s-a manifestat într-un salon, pe o suprafaţă de circa 15 mp.

Nu sunt raportate victime, arată sursa citată.

ACTUALIZARE: Potrivit Ministerului Sănătății,  au fost evacuați 5 copii, 3 părinți și 4 angajați. Incendiul s-a produs la etajul al treilea al spitalului, în zona ATI.

Ministerul Sănătății anunță că din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a produs la etajul al treilea al clădirii, în zona ATI.

Potrivit ISU Iaşi, incendiul a izbucnit la pavilionul administrativ, corp B, etaj 2, Secţia ATI.

Pompierii au ajuns rapid la fața locului și intervin pentru stingerea flăcărilor. IPJ anunță că polițiștii au fost sesizați în jurul orei 19.00 despre faptul ca într-un salon al unei unități medicale a apărut un incendiu.

„Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie'”, precizează IGSU.

„În urma sesizării, polițiștii ieșeni s-au deplasat la fața locului în vederea stabilirii situației de fapt. La fața locului a fost trimis și un echipaj al Biroului Rutier Iași pentru dirijarea traficului rutier în zonă”, a transmis Poliția Iași.

Salvatorii intervin cu 6 mașini de stingere, 1 autospecială de descarcarare, 2 autospeciale de transport victime multiple, 1 autoscară și 1 cisternă. Totodată, la locul intervenției au fost trimise 3 ambulanțe SMURD și 1 unitate de terapie intensivă mobilă.

În acest moment incendiul este localizat, astfel că a fost eliminat pericolul extinderii la vecinătăți.

Până acum, 12 persoane au fost evacuate.

Circulația în jurul spitalului a fost închisă.

 

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”