Un făt a fost găsit mort într-un șanț, în județul Satu Mare
Data publicării:
Un făt a fost găsit decedat, joi, într-un şanţ de pe raza localităţii Coca, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.
"La data de 2 martie, în jurul orei 16.30, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au fost sesizaţi despre faptul că, într-un şanţ situat la periferia satului Coca, ar fi fost identificat un făt, aparent fără semne vitale. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. Se va proceda la efectuarea necropsiei fătului, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului şi a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", precizează IPJ, citat de Agerpres.
Cercetările sunt efectuate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.