Un cetăţean german a ajuns în Reşiţa şi a sunat la 112: „Am plecat din Germania și nu știu unde am ajuns”

Data actualizării: Data publicării:
imagine aeriană cu municipiul Reşiţa
Municipiul Reşiţa. Foto: Facebook/Primăria Reşiţa

Un cetățean german în vârstă de 42 de ani, ajuns în Reșița, județul Caraș-Severin, a sunat la 112 şi a spus că nu ştie unde se află, după ce s-a rătăcit.

„Nu știu unde sunt. Am plecat din Germania și nu știu unde am ajuns”, a spus cetățeanul german care a sunat la 112, după ce a ajuns în cartierul Doman din municipiul Reșița.

După apelul primit, jandarmii l-au găsit pe german înfrigurat în curtea unei biserici, informează Mediafax.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că un bărbat în vârstă de 42 de ani, dormea pe un pat improvizat lângă fântâna de lângă lăcașul de cult. După verificarea ușilor și a ferestrelor bisericii, neexistând urme de forțare a încuietorilor, la fața locului a fost chemat și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Caraș-Severin, pentru a transporta persoana în cauză la spital, aceasta având nevoie de îngrijiri medicale”, au spus reprezentanții Jandarmeriei Caraș-Severin.

Cetățeanul german a declarat că a intrat în țară prin punctul vamal Nădlac, pe jos, având asupra sa un rucsac cu haine și două plase.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...