Un bărbat din Buzău a fost amendat cu 12.000 de lei pentru că a abandonat șapte căței pe stradă

Data publicării:
doi catelusi, unul alb și unul negru, dormind
Un bărbat din Buzău a fost amendat cu 12.000 de lei pentru că a abandonat șapte căței pe stradă. Foto: Profimedia Images

Un bărbat din localitatea Luciu, care a abandonat şapte căţeluşi pe o stradă din municipiul Buzău, a fost amendat de poliţişti cu suma de 12.000 de lei, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău.

Bărbatul a fost surprins de o cameră de supraveghere în timp ce abandona puii, în zona unei autogări. Filmarea a fost apoi postată în mediul online, iar ulterior poliţiştii s-au sesizat.

„Ieri, în urma apariţiei în mediul online a unei înregistrări video în care se observa un bărbat în timp ce abandona mai mulţi pui de câine, poliţiştii de Biroul pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu şi au demarat verificări”, a transmis IPJ Buzău, citat de Agerpres.

Trei dintre cei şapte căţeluşi au fost plasaţi în adăpost de către reprezentanţii Biroului pentru Protecţia Animalelor, iar ceilalţi patru au fost adoptaţi de către un buzoian, care s-a angajat să le ofere adăpost şi hrană.

Bărbatul a fost amendat cu 12.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 205/2004 privind protecţia animalelor, respectiv OUG 155/2001 privind sterilizarea şi microciparea câinilor.

„Poliţiştii atenţionează că abandonul constă în lăsarea unui animal aflat în proprietatea şi îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrană, adăpost şi tratament medical. Fapta constituie contravenţie şi se sancţionează, conform cadrului legislativ actualizat, cu amendă între 3.000 şi 12.000 de lei”, precizează reprezentanţii Poliţiei.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...