Un bărbat de 30 de ani a fost găsit mort, după ce a fost împușcat în gât, într-o mașină în orașul Roman. Polițiștii au găsit în mașină și o armă.
Potrivit IPJ Neamţ, marţi seară, în jurul orei 20,00, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat se află decedat într-un autoturism, în municipiul Roman.
Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, stabilind că este vorba despre un bărbat de 30 de ani, din Roman, care prezenta o plagă prin împuşcare la gât.
Echipajul Serviciului de Ambulanţă deplasat la faţa locului a constatat decesul bărbatului.
De asemenea, la faţa locului a fost identificată o armă.
„În acest moment, o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ se află la faţa locului în vederea efectuării cercetării şi stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul”', arată IPJ Neamț.
Cadavrul bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului, anunţă purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu.
Editor : A.P.