Un american care a decis să se autoizoleze pe o insulă Disney, închisă publicului, a fost arestat de poliţie sub acuzaţia de încălcare de proprietate privată. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, ajunsese pe Disney's Discovery Island, din largul Floridei, cu scopul de a rămâne în acest loc pentru aproximativ o săptămână, informează Time.
Bărbatul, pe nume Richard McGuire, a spus că nu ştia că accesul pe insula respectivă era restricţionat, în ciuda numeroaselor indicatoare de tipul „Trecerea interzisă”. El a spus că întregul loc arăta „un paradis tropical”.
Ajutaţi de angajaţi ai Walt Disney World, poliţiştii locali l-au căutat McGuire pe întreaga insulă „pe jos, în bărci şi din aer”.
În replică, McGuire le-a spus că „nu i-a văzut ori auzit, deoarece dormea într-una din clădiri”.
Discovery Island este o insulă în proprietatea Disney, cunoscută iniţial sub denumirea de Treasure Island şi care a fost folosită pe post de parc zoologic.
Până în 1999, când Treasure Island a fost închisă publicului, locul a găzduit mai multe animale şi păsări exotice.
Editor web: M.L.