Târgurile de Crăciun și grupurile de colindători, permise în județul Argeș

Data publicării:
oameni la tarabele unui târg de craciun
Târg de Crăciun FOTO: Shutterstock

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Argeș a decis marți să permită organizarea  de pieţe volante specifice sărbătorilor de iarnă, precum şi desfăşurarea obiceiurilor de sezon, transmite Agerpres.

Numărul colindătorilor dintr-un grup va fi limitat la șase iar participanții vor purta obligatoriu masca de protecție și vor păstra distanța fizică de minim 2 metri, se arată în comunicatul transmis de Instituția Prefectului Argeș.

Conform acestuia, autoritățile administrației publice locale vor fi direct răspunzătoare de implementarea și respectarea măsurilor legate de desfășurarea activității piețelor agroalimentare și a celor volante, pe toată perioada stării de alertă. În cazul în care piețele nu vor respecta măsurile impuse de autorități, vor fi închise.

Tot în ședința de marți, CJSU Argeș a decis să interzică funcționarea teraselor care au mai mult de o latură închisă, cu sau fără tavan, indiferent de materialul din care sunt confecționate laturile și dacă sunt permanente sau retractabile.

Rata de infectare în Argeș este de 3,78 cazuri la mia de locuitori, în scădere față cea de vinerea trecută, când era peste 4 la mie.

Editor : Ioana Coman

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri