Video Visurile de campioni ale copiilor sportivi sunt spulberate de sărăcie. Aceștia ar putea primi vouchere de 150 de lei

Data publicării:
Untitled
Foto: captură video Digi24

În România, sportul de performanță este doar pentru copiii susținuți financiar de familie sau de sponsori. Cine nu are bani, rămâne cu visul. Antrenorii povestesc cum cel puțin jumătate dintre copiii care se apucă de sport renunță repede din cauza lipsurilor. Parlamentarii își închipuie că dacă fiecare copil legitimat la un club sportiv va primi din ianuarie 150 de lei pe lună, banii îi vor ajunge pentru nutriție, transport și echipament.

Sunt frânturi de vise mari. Visuri de copii care-și doresc să ajungă ca Messi, Halep, Popovici și ceilalți idoli descoperiți la televizor. Teoretic, șanse au toți. Practic, performanța depinde de bani, bani mulți, care lasă gol adânc în bugetul unei familii cu venituri medii.

Ilinca, de exemplu, este vicecampioană națională la lupte. Are 12 ani, trăiește în comuna Frăsinet din Călărași și este legitimată la un club din Pantelimon, lângă București. Ca să participe la antrenamente, familia cheltuie lunar o mică avere doar pe transport.

Reporter Digi24: Cât vă costă transportul de aici din Călărași, Frăsinet, până la București?

Florin Manta, părinte: „În jur de 240 pe săptămână. În jur de o mie de lei pe lună”.

Ilinca e singurul copil din comuna Frăsinet care practică sport la nivel înalt. Primăria a înființat un club de fotbal pentru elevii comunei, pentru mișcare și sănătate. Majoritatea provin din familii care nu-și permit să-i susțină pentru performanță.

Florina Daniela Anghel, directoarea Școlii Generale Frăsinet: „Avem 25 de elevi care sunt legitimați la echipa de fotbal Unirea Frăsinet. Dar mai departe nu știu dacă au posibilitatea să meargă. Chiar am avut un caz, o elevă care acum este clasa a șasea, a făcut canotaj și a renunțat la acest sport din lipsa susținerii financiare. Părinții nu și-au permis să o susțină în continuare să practice acest sport”.

Povestea elevei căreia sărăcia i-a frânt visul de campioană la canoe ne-o spune pe scurt chiar mama sa.

Nicoleta Ion, părinte: „Eu cu 390 de lei, pensia mea de handicap, că nu am o mână, n-am putut s-o întrețin. Am încercat din răsputeri, dar n-am putut s-o întrețin.  Le trebuiau foarte multe echipamente. Și pentru chestia asta n-am mai putut s-o țin”.

Nu-i singurul copil cu visul spulberat de bani. Din cauza sărăciei, sportul pierde o sumedenie de talente, mai ales din mediul rural.

Felix Vernescu, antrenor Lehliu Gară: „Jumătate renunță pentru că nu au sprijinul familiei, nu au posibilitatea de a-și întreține activitatea sportivă pe care o fac. Sportul de performanță este costisitor, pentru că necesită echipament, dacă sunt din alte localități și nu sunt din Lehliu Gară trebuie să facă naveta pe mijloace de transport în comun, abonamentele fiind decontate doar la liceu și la școală, nu sunt decontate și pentru sport. Și copiii se descurcă care cum pot. Unii vin cu ocazie”.

Situația s-ar putea schimba. Parlamentul a votat ca din ianuarie încolo fiecare copil care practică sport de performanță să primească lunar câte 150 de lei sub formă de voucher. Pentru transport al competiții, nutriție sau echipament. Legea așteaptă promulgarea.

Ilinca Manta: „Păi mă ajută să-mi cumpăr și haine și ce am nevoie”.

Florin Manta: „Echipament, tată. Că ăsta... Cu transportul, cu astea...o rezolvăm noi. E bun ăsta. Mai îți iei o pereche de pantaloni, mai o bluză, mai un tricou, mai...Poți să-i strângi și-ți cumperi o pereche de ghete”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...