Miercuri dimineață, tatăl Simonei Halep, Stere Halep, a spus că e firesc ca fiica lui să fie dezamăgită de suspensarea de 4 ani „dacă unii vor să o scoată vinovată” şi că trebuie să se schimbe ceva în „legea internaţională” pentru sportivii care trec prin situații similare. În prima reacție a Simonei în fața jurnaliștilor, sportiva a spus că i s-a făcut „o mare nedreptate”, că va ataca decizia și că va lupta până la capăt pentru a dovedi că este nevinovată.
„Simona a primit decizia cum aţi auzit. E atât de simplu! E normal să fie dezamăgită, dacă unii vor să o scoată vinovată... Iar eu am declarat, 100 de ani să-i dea suspendare, nu putem să recunoaştem aşa ceva. Că vor unii să o scoată vinovată asta e treaba lor. De ce a durat aşa mult până s-a dat decizia ar trebui să-i întrebaţi pe ei. Mie degeaba îmi puneţi această întrebare, că nu ştiu ce să vă spun. Conform legilor, vom ataca decizia. Simona are o stare de spirit foarte bună, ce poţi să faci? Absolut nimic. Dacă lucrurile merg în acest mod, păcat mare pentru toţi sportivi, i se poate întâmpla oricui. Legea internaţională trebuie să facă ceva pentru aceşti oameni. Să schimbe ceva. Nu se poate ca numai sportivul să fie vinovat. Nu există aşa ceva în lume! Nu mă interesează alte declaraţii ale unor sportive. Noi suntem curaţi în faţa Domnului şi atâta tot", a spus Stere Halep.
În prima reacție în fața jurnaliștilor după suspensare, Simona Halep a declarat: „Șocată aș putea să spun și e o mare nedreptate ce se întâmplă. Nu am luat niciodată dopaj și nu m-am dopat absolut niciodată și toate acestea o să iasă la iveală într-o zi și o să las experții să discute absolut orice, pentru că ei știu mai bine ceea ce s-a întâmplat și sunt convinsă că într-o zi o să dovedesc că sunt nevinovată și sunt curată. Tot ce s-a întâmplat a fost nedrept din toate punctele de vedere. Sunt foarte dezamăgită și pot să spun că sunt șocată că se poate judeca un sportiv doar pe presupunere, pe nimic concret, toate analizele mele de sânge au fost negative și nu s-a găsit absolut niciodată substanțe interzise. La urină doar pe data de 29, când a ieșit o cantitate infimă de roxadustat. O să fac apel la această decizie fără sens, din punctul meu de vedere, și sper că o să iasă adevărul la iveală într-o zi și o să lupt până la capăt ca să arăt acest lucru”.