Turneul de tenis de la Wimbledon va fi anulat săptămâna aceasta, spune vicepreședintele Federației germane de Tenis (DTB), Dirk Hordorff.
Organizatorul competiției, All England Club (AELTC), va avea o ședință miercuri și ar urma să ia o deicizie finală în privința turneului programat să înceapă pe 29 iunie, informează CNN.
Într-un comunicat lansat săptămâna trecută, AELTC a anunțat că evaluează toate scenariile posibile, inclusiv amânarea sau anularea turneului, în contextul pandemiei de coronavirus.
"Sunt implicat în forurile ATP și WTA. Deciziile necesare au fost luate deja acolo și Wimbledon va decide miercuri anularea turneului. Nu am niciun dubiu. Este o măsură necesară în situația actuală", a declarat Dirk Hordorff pentru Sky Sports Germany.
Dacă turneul de la Wimbledon ar fi anulat, ar fi pentru prima dată de la sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial când se întâmplă asta.
Turneul de la Roland Garros, programat să înceapă pe 18 mai, a fost amânat deja pentru luna septembrie, iar toate celelalte competiții de tenis profesionist au fost suspendate.
Editor web: V.M.