WTA, cuvinte de laudă pe Twitter la adresa Simonei Halep: „Este pur și simplu prea bună”

Data publicării:
simona halep

Evoluția Simonei Halep la turneul de la Doha nu a trecut neobservată de oficialii de la WTA care au lăudat jocul româncei.

Simona Halep a ajuns în semifinală la Doha și este la un pas de recâștigarea locului 1 în clasamentul WTA. „Este pur și simplu prea bună”, au scris pe Twitter cei de la WTA.

Într-o postare ulterioară cei de la WTA o descriu pe Halep drept o jucătoare „de clasă”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-0, 6-4, pe Catherine Bellis (SUA), locul 48 WTA, venită din calificări, în sferturile de finală ale Qatar Open, scrie news.ro.

În ciuda succesului, aparent facil, evoluţie româncei a fost oscilantă în partida cu Bellis, un meci pe care l-a controlat în prima sa parte, dar pe care şi l-a complicat în setul secund, agravându-şi accidentarea de la glezna stângă. Cu o evoluţie ofensivă, Simona Halep a şters marginile laterale ale terenului cu mingi trimise precis. Indiferent că a lovit cu dreapta sau cu reverul în lung de linie, mingea a "ascultat-o" cuminte pe româncă şi a lăsat-o fără replică pe tânăra americancă (18 ani). Bellis nu s-a descurcat nici la mingile lungi, nici la cele primite pe rever, însă a profitat de momentele în care concentrarea adversarei ei s-a diminuat. Bellis nu a arătat calităţi sau lovituri deosebite, dar s-a agăţat de meci, s-a apărat şi a luptat până aproape de final, însă "contribuţia" Simonei Halep la setul secund strâns a fost importantă. Trecerea de la 10-4 lovituri câştigătoare/erori, în setul I, la 25-23 în meci arată acest lucru.

Meciul a început cu trei ghemuri echilibrate, toate câştigate de Halep. Românca a obţinut break-ul în primul, a avut ceva emoţii, în al doilea, când a fost egalată de la 40-0 şi a câştigat un al treilea de aproximativ 10 minute, cu opt egalităţi, la a cincea minge de break. Următoarele trei ghemuri au mers repede, dar tot în contul Simonei Halep au intrat. Ea a reuşit, astfel, în 31 de minute, al doilea "6-0" la Doha, după cel din meciul cu Ekaterina Makarova, din turul II.

După un al şaptelea ghem câştigat consecutiv, cu un nou break, de sportiva română, Bellis a reuşit să puncteze pentru prima dată, cu rebreak, şi să ia conducerea cu serviciul, 2-1. Evoluţia mai puţin atentă a Simonei Halep a continuat şi, după ce a egalat la 2, a ratat patru mingi de break, între care un 0-40. A urmat un 40-0 neconcretizat, dar a salvat vreo şase mingi break şi a egalat la 3, într-un alt ghem lung, de aproape 12 minute. Halep a obţinut imediat break-ul, dar cu două greşeli incredibile din apropierea fielului, a readus-o în joc pe aversară. Cu o agresivitate nervoasă, Halep a făcut rebreak şi a închis apoi partida, cu 6-4, după o oră şi 22 de minute.

În semifinale, Halep va evolua cu spaniola Garbine Muguruza, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4. românca o va întâlni a cincea oară pe Muguruza. Spaniola, fostă numărul 1 mondial şi câştigătoare la Roland Garros şi Wimbledon, conduce cu 3-1 în faţa Simonei Halep, ultima partidă fiind în finala turneului de la Cincinnati, de anul trecut, când s-a impus categoric, cu 6-1, 6-0. Singura victorie a Simonei Halep s-a produs în 2015, în optimi, la Stuttgart, pe zgură, scor 3-6, 6-1, 6-3, în penultima lor partidă.

Calificarea în semifinale la Doha este recompensată cu un premiu de 147.750 de dolari şi cu 350 de puncte WTA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...