Mihaela Buzărnescu, cea care la sfârșitul anului trecut era remarcată într-un articol publicat pe site-ul WTA, confirmă că rezultatele ei spectaculoase nu sunt întâmplătoare și este în ascensiune: vineri a realizat cea mai importantă performanță a carierei ei și s-a calificat în finala turneului de la Hobart, Australia.
Cea mai bună performanţă a Mihaelei până acum era o semifinală la Linz, anul trecut.
Mihaela Buzărnescu, locul 57 WTA, s-a calificat în finala turneului WTA de la Hobart (Australia), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a învins-o în penultimul act pe ucraineanca Lesia Țurenko (locul 43 WTA), în două seturi, cu 6-2, 6-2. Este pentru prima oară când Mihaela Buzărnescu se califică în finala unui turneu WTA. Buzărnescu s-a impus după un meci care a durat o oră şi 24 de minute.
„Nici măcar nu mă gândeam la asta. Visam noaptea. Mama şi tata se gândeau că voi reuşi la un moment dat, dar eu nu prea credeam. Nu credeam, după toate accidentările, că voi reuşi”, a spus sportiva după calificarea în finală.
În urma acestui succes, Mihaela Buzărnescu, în vârstă de 29 de ani, va intra pentru prima dată în Top 50 WTA.
În ultimul act al competiției, Buzărnescu va juca împotriva belgienei Elise Mertens, deţinătoarea trofeului, locul 36 WTA şi cap de serie numărul 2. Finala are loc sâmbătă dimineață, în jurul orei 3:00, ora României, și va fi transmisă în direct de Digi Sport 2. Cele două sportive s-au mai întâlnit de două ori, de fiecare dată impunându-se sportiva belgiană.
În clasamentul live la tenis, Mihaela a urcat până pe locul 44 înaintea finalei cu Mertens. Și asta în condițiile în care, la începutul anului trecut, jucătoarea româncă era tocmai pe locul 540, reamintește digisport.ro.
Vizibil emoționată, Buzărnescu a recunoscut că performanțele din ultimul an au surprins-o și pe ea: „Nu m-am gândit niciodată că se va întâmpla așa ceva. Nici măcar pe aproape. Nici măcar nu visam noaptea la așa ceva. Țin minte că anul trecut când am fost în calificări la Australian Open am visat noaptea că voi ajunge pe tabloul principal și voi trece de primul tur, dar bineînțeles că asta nu s-a întâmplat. De obicei când visezi asemenea lucruri noaptea nu se întâmplă niciodată”, a precizat jucătoarea din România la finalul partidei.
„Familia mea m-a susținut întotdeauna, prietenii și apropiații la fel. Mama și tata credeau că la un moment dat în viață voi reuși, dar eu nu credeam că se va întâmpla asta ținând cont de toate accidentările pe care le-am avut. Dar au făcut ei asta pentru mine”, a încheiat Buzărnescu.
Calificarea în finală la Hobart este recompensată cu un premiu de 21.400 de dolari şi cu 180 puncte WTA.
Site-ul WTA amintea în articolul de la sfârșitul lui 2017 dedicat Mihaelei că sportiva născută la Bucureşti a obţinut titlul de doctor în Educaţie Fizică şi Sport (în 2016, la UNEFS Bucureşti). „Într-un sezon în care apariţia unor personaje variate a atras intersul fanilor tenisului, Mihaela Buzărnescu are locul aproape de capul listei. Iată de ce ar trebui să urmăriţi evoluţiile stângacei în 2018”, recomanda WTA.
Mihaela Buzărnescu a pierdut două sezoane, în 2013 şi 2014, şi a ratat jumătate de sezon în 2016 din cauza problemelor medicale avute la genunchiul stâng.