Simona Halep și un număr special pentru ea: 20

Data publicării:
Simona Halep ridică trofeul Dubai 2020
Foto: KARIM SAHIB / AFP / Profimedia

Simona Halep, numărul doi în tenisul mondial, a declarat că titlul cucerit sâmbătă la Dubai este unul special: l-a obținut în 2020, la a 20-a aniversare a turneului din Emiratele Arabe Unite, și este al 20-lea din cariera sa.

Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.643.670 dolari, sâmbătă, după ce a învins-o dramatic în finală pe kazaha Elena Rîbakina, cu 3-6, 6-3, 7-6 (7-5). 

Simona Halep (28 ani) a câştigat pentru a doua oară titlul la Dubai, după ce s-a impus şi în 2015, acesta fiind al 20-lea trofeu al carierei.

„E foarte special să fii în 2020, la a 20-a aniversare a acestui turneu, al 20-lea titlu (al meu). E special şi vreau să mă bucur de el, e foarte, foarte frumos”, a declarat Simona Halep după finala de sâmbătă, citată de site-ul WTA.

Simona Halep a cucerit primul său titlu din acest an şi va începe luni a 318-a sa săptămâna în top 10 WTA, fiind a 10-a sportivă în istoria tenisului feminin care reușește această performanță. Românca şi-a luat şi o revanşă în faţa kazahei Elena Rybakina, după ce a fost forţată să se retragă în primul set (la 5-4 pentru Rybakina), în toamnă, la Wuhan, din cauza unei accidentări la spate.

„Mă simt extraordinar pentru că am putut câştiga. A fost uimitor. Rybakina a luptat până la final. Nu a renunţat la nicio minge. A fost foarte greu din punct de vedere mental, presiunea a fost foarte mare, dar am dorit foarte mult să câştig, de asta am luptat până la final”, a declarat Simona Halep.

„Ea e foarte puternică. Are un serviciu foarte puternic, e înaltă, are forţă. Cred că va intra foarte curând în top 10”, a mai spus Simona Halep. „Rybakina se mişcă bine, chiar dacă e foarte înaltă. Mingile trimise de ea nu sar aşa mult şi e foarte greu să găseşti lungimea potrivită. Lovitura de rever în cros e extraordinară. Poate să lovească şi lung de linie. Cred că este la cel mai înalt nivel de încredere, cred că toate loviturile sale sunt foarte bune”, a arătat fostul lider mondial.

La egalitate cu Viktoria Azarenka

Cu 20 de titluri câştigate în carieră, Simona Halep a ajuns la egalitate cu belarusa Victoria Azarenka, pe locul al şaselea ca număr de titluri între jucătoarele încă active, după Serena şi Venus Williams, Kim Clijsters, Maria Sharapova şi Petra Kvitova, scrie Agerpres.

„Am făcut multe rezultate bune în ultimii şase, şapte ani. Sunt mereu în top 5, în top 10, iar asta nu e uşor. Sunt mândră de munca mea, iar aceste turnee îmi dau încredere că sunt încă la un nivel înalt”, a mărturisit Simona Halep.

În ciuda înfrângerii, Elena Rybakina, care a jucat a patra sa finală din cinci turnee în 2020, va urca în clasament, urmând să fie de luni numărul 17 mondial, cea mai bună clasare din carieră.

Simona Halep a cucerit primele sale titluri în 2013 (6), la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, în 2014 (2) s-a impus la Doha şi Bucureşti, în 2015 a cucerit alte trei titluri, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, au urmat alte trei titluri în 2016, la Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 a câştigat doar la Madrid, în 2018 a obţinut titluri la Shenzhen, Roland Garros şi Montreal, anul trecut a câştigat la Wimbledon, iar acum la Dubai.

Simona Halep are şi 17 finale pierdute, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, în 2017 a pierdut nu mai puţin de patru finale, la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing, în 2018 a pierdut la Australian Open, Roma şi Cincinnati, iar în 2019 la Doha şi Madrid.

Simona Halep s-a retras din turneul WTA de la Doha, care începe săptămâna viitoare și unde anul trecut ajunsese în finală.

Citiți și: CTP, despre victoria superbă a Simonei Halep din finala de la Dubai: Cuvântul „eroic” chiar se potrivește acestui meci

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a pățit o badantă din Italia după ce a pus mâna pe o moștenire de 317.000 de euro. A forțat bătrâna să...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Caz bizar în Ilfov: O țeavă de gaz blochează poarta unei case. Avocat Cuculis: „Ieșirea din curte se face pe...
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
Motivul pentru care Al Pacino și-a donat toți bani câștigați din filmul „Cruising”: „Nu am vrut să am asta pe...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...