Simona Halep s-a calificat în sferturi la Wimbledon, după un meci în care a cedat doar 3 game-uri favoritei numărul 4

Data actualizării: Data publicării:
Halep se pregătește să lovească mingea
Simona Halep s-a calificat în sferturi la Wimbledon, după un meci în care a cedat doar 3 game-uri favoritei numărul 4. Foto: Profimedia

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat spectaculos în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, luni, după ce a învins-o pe spaniola Paula Badosa, a patra favorită, cu 6-1, 6-2.

Halep (30 ani, 18 WTA), cap de serie numărul 16, a făcut un joc excelent şi s-a impus în doar 59 de minute.

Campioană la Londra în 2019, Simona Halep, care în 2021 nu a participat la Wimbledon, fiind accidentată (ediţia din 2020 a fost anulată), a ajuns astfel la 11 victorii consecutive la Grand Slam-ul pe iarbă.

Badosa a început un ghem alb, dar apoi Halep a jucat fără greşeală şi a luat şase ghemuri consecutive (6-1). Începutul setului secund a fost echilibrat, iar Halep a fost nevoită să salveze o minge de break (singura). Halep a reuşit un prim break la 3-2 în favoarea sa, iar apoi a încheiat conturile tot pe serviciul ibericei (6-2).

Halep a reuşit 3 aşi, dar a făcut şi 2 duble greşeli, în timp ce Badosa a încheiat cu un as şi o dublă greşeală. Procentajele de reuşită la ambele servicii au fost mult mai mari pentru româncă, 89%, respectiv 68%, în timp ce ale spaniolei au fost sub 50 de procente. Fostul lider mondiale a fost superioară şi la mingile direct câştigătoare, 17-7, în timp ce Badosa a comis net mai multe erori neforţate, 21-9.

Halep a învins-o pe Badosa (24 ani, 4 WTA) şi în primul lor meci direct, tot anul acesta, în aprilie, cu 6-3, 6-1, în turul al doilea la Madrid.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 310.000 de lire sterline, iar în sferturi o va înfrunta pe americanca Amanda Anisimova (20 ani, 25 WTA), care a dispus de franţuzoaica Harmony Tan cu 6-2, 6-3, potrivit Agerpres.

Românca are 2-1 în meciurile directe cu Anisimova, pe care a întrecut-o recent la Bad Homburg, pe iarbă, cu 6-2, 6-1, în sferturi. Americanca a câştigat primul lor duel, în 2019, în sferturi la Roland Garros, cu 6-2, 6-4, iar Halep şi-a luat revanşa un an mai târziu, în turul al treilea al Openului Franţei, cu 6-0, 6-1.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri