Jucătoarea Simona Halep, semifinalistă la turneul de la Miami, a urcat pe locul 2, cu 5.782 puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni. Şi Mihaela Buzărnescu a înregistrat o urcare de două locuri, până pe 30, cu 1.650 puncte, în timp ce Irina Begu a urcat o poziţie, până pe 69, cu 802 puncte, scrie News.ro.
În Top 200, Sorana Cîrstea se află pe 105 (coborâre două locuri), cu 602 puncte, Ana Bogdan pe 108 (coborâre un loc), cu 591 puncte, Monica Niculescu pe 140 (coborâre două locuri), cu 444 puncte, Alexandra Dulgheru pe 161 (coborâre două locuri), cu 353 puncte şi Irina Bara pe 162 după o urcare de trei locuri, cu 351 puncte.
La dublu, Mihaela Buzărnescu este pe locul 28, cu 2535 puncte, Raluca Olaru ocupă locul 35 cu 2110 puncte, Irina Begu este pe 36, cu 2095 puncte, Monica Niculescu pe 45, cu 1618 puncte, Irina Bara pe 64, cu 1317, iar Sorana Cîrstea pe 99, cu 812 puncte.
Lider în clasamentul WTA continuă să fie japoneza Naomi Osaka, cu 6021 puncte, în timp ce Ashleigh Barty, câştigătoare la Miami, se află pe locul 9, după o urcare de două poziţii, cu 4275 puncte. Finalista de la Miami, Karolina Pliskova, a urcat trei locuri, până pe 4, cu 5580 puncte.