Simona Halep, care a revenit în martie în competiţii după o perioadă lungă de suspendare, a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu de categorie WTA 125 care va avea loc luna viitoare.
“Simona Halep, care încă nu ştie dacă va juca la Roland Garros, a primit un wild card pentru Clarins Trophy”, notează tennisactu.net.
Turneul va avea loc în perioada 13-19 mai, la Lagardère Paris Racing.
Opt jucătoare din Top 50 sunt aşteptate la Paris: Emma Navarro, Sloane Stephens, Katie Boulter, Leylah Fernandez, Yue Yuan, Katerina Siniakova, Clara Burel şi Diane Parry.
Pe lista anunţată pe site-ul oficial al competiţiei se află şi două românceL Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian.
După suspendare, Halep a primit wild card prima dată la Miami Open, turneu WTA 1000. Ea nu a trecut acolo de primul tur, fiind învinsă de Paula Badosa, scor 1-6, 6-4, 6-3.
Românca a primit wild card şi pentru turneul de la Oeiras şi pentru Madrid Open, dar nu a participat la cele două competiţii, precizând că are nevoie de mai mult timp pentru revenire.
Editor : D.C.