Simona Halep a explicat de ce Justine Henin este idolul său: "Când eram mai mică, încercam să o copiez"

Data publicării:
2020 Australian Open - Day 2
Foto: GettyImages

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat că belgianca Justine Henin a fost idolul său şi că a încercat să o ''copieze'', potrivit site-ului WTA, citat de Agerpres.

Henin a dominat circuitul WTA la mijlocul anilor 2000, cu eleganta sa lovitură de rever, cu varietatea de lovituri şi viteza de deplasare printre atributele care au ajutat-o să câştige şapte titluri de Grand Slam între 2003 şi 2007, precum şi medalia de aur la JO 2004.

Justine Henin a devenit lider mondial în octombrie 2003 şi a petrecut 117 săptămâni pe prima poziţie a clasamentului WTA, fiind a şaptea într-o ierarhie all-time, atrăgând atenţia Simonei Halep, care era adolescentă atunci.

''Este o plăcere să vorbesc cu idolul meu. Când eram mai mică, încercam să o copiez, trebuie să recunosc'', a declarat Halep în cadrul podcastului ''Tennis Legends'', al postului Eurosport.

Întrebată din ce calităţi ale jocului belgiencei s-a inspirat, Halep a mărturisit: ''Ei bine, totul! În primul rând, suntem de aceeaşi înălţime şi mi-am zis ‘Am şansa să reuşesc!' Şi lovitura de rever - chiar dacă nu am rever cu o mână -, iubesc backhand-ul tău, Justine''.

''De asemenea, am copiat şi mişcarea ei, deoarece a avut mereu picioare puternice şi a jucat foarte aproape de linia de fund. Am încercat să copiez asta, dar nu mi-a ieşit perfect, pentru că de multe ori eram mult mai în spatele liniei, dar aveam asta în cap şi ştiam că este cel mai bun lucru de făcut când nu eşti foarte înalt'', a mai spus fostul lider mondial.

După ce Henin a fost de acord cu afirmaţiile româncei, că ar putea avansa mai mult în teren, Simona Halep a continuat: ''Şi la fileu, nu? Toată lumea îmi spune! Devin stresată când mă apropii de fileu!''

Halep (29 ani) a cucerit 20 de titluri în cariera sa, inclusiv cele de la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), şi a petrecut 64 de săptămâni pe primul loc în lume. În prezent, românca se află pe locul al doilea în ierarhia WTA, îngheţată după suspendarea turneelor în luna martie.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei