Simona Halep, nr. 1 mondial al tenisului feminin, a declarat într-un interviu pentru site-ul FIFA că este o pasionată a fotbalului, este o fană a jucătorilor Leo Messi şi Cristiano Ronaldo, iar recordul propriu la jonglat cu mingea este de 89 de atingeri.
''Iubesc fotbalul, a declarat Halep, care se află la Melbourne, unde are loc Australian Open. Tatăl meu nu a fost un jucător profesionist, dar îi plăcea fotbalul şi toată lumea mi-a spus cât de talentat era. Am jucat mult fotbal când eram copil, pe stradă, alături de fratele şi verişorii mei''.
Simona, finalistă anul trecut la Australian Open, a apreciat că abilitatea de a-şi menţine echilibrul este natural, iar la jonglatul cu mingea de fotbal, ''cred că recordul (meu) este cam de 89 de atingeri. Îmi place să joc toate sporturile şi poate am puţin talent şi coordonare pentru asta''.
Deşi a început tenisul la 4 ani, idolul Simonei din copilărie a fost Gheorghe Hagi
''Gheorghe Hagi a fost eroul meu. Am fost încântată la culme când l-am întâlnit, pe când eram copil. Şi când am descoperit că el ştia cine sunt, nu mi-a venit să cred. L-am întâlnit la un meci al Stelei în Liga Campionilor. A fost foarte drăguţ. Mi-a dat câteva sfaturi'', a declarat Halep, 27 ani.
Simona Halep a adăugat că în prezent Leo Messi şi Cristiano Ronaldo sunt cei mai buni jucători din lume: ''Toată lumea vorbeşte despre Messi şi Ronaldo ca fiind cei mai buni şi vreau să spun că îi admir pe ambii. Sunt diferiţi, dar amândoi sunt sportivi foarte speciali''.