Serena Williams câștigă primul trofeu după trei ani

Data actualizării: Data publicării:
Serena Williams a câștigat turneul de la Auckland 2020
Foto: Guliver/Getty Images

Serena Williams, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 1, a câştigat, duminică, turneul de la Auckland, adjudecându-și astfel primul ei trofeu după trei ani.

Americanca de 38 de ani a învins-o în finală pe compatrioata ei Jessica Pegulla, locul 82 WTA, cu scorul de 6-3, 6-4.

Finala a durat o oră şi 36 de minute.

Serena Williams câştigase ultima dată un trofeu în ianuarie 2017, la Australian Open.  În septembrie 2017, Serena Williams a născut o fetiţă și a revenit în competiţii în martie 2018. De atunci, ea a jucat cinci finale, la Wimbledon de două ori, la US Open de două ori şi la Toronto, toate pierdute.

La ceremonia de premiere de la Auckland, au pozat alături de Serena, pe teren, cu trofeul, fetița ei și soțul, Alexis Ohanian.

2020 Women's ASB Classic: Day 7
Alexis Olympia, fiica, și soțul Alexis Ohanian, o felicită pe Serena Williams după ce a câștiga trofeul de la Auckland 2020 Foto: Guliver/Getty Images

În cariera ei, Serena Williams a câştigat 73 de titluri la simplu, din care 23 de grand slam-uri.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...