Scandal uriaș făcut de familia lui Djokovic: „Îl țin pe Novak al nostru, mândria noastră, în captivitate”

Data publicării:
Tatăl lui Novak Djokovic vorbește la megafon.
Tatăl lui Djokovic spunea prin megafon unui grup de suporteri că autoritățile australiene „vor să-l țină nu numai în custodie, ci și în închisoare pe Novak. Pe el, cel mai bun sportiv din lume”.

Novak Djokovic, campionul ultimei ediții a Australian Open va afla abia luni dacă își poate apăra titlul, sau trebuie să părăsească țara. Un judecător va decide la începutul săptămânii viitoare dacă starul tenisului masculin poate intra în țară nevaccinat, în baza unei scutiri medicale. Până atunci, jucătorul sârb obișnuit cu hotelurile de lux așteaptă într-un hotel de carantină din Melbourne, cu gândaci în cameră și având drept vecini oameni care stau închiși de ani de zile în așteptarea clarificării statutului lor de refugiați. În țara sa natală, Serbia, situația a căpătat tonuri dramatice.

Tatăl lui Djokovic, la megafon: Vor să-l țină nu numai în custodie, ci și în închisoare... până luni. Închipuiți-vă, până luni îl vor ține în închisoare pe el, cel mai bun sportiv din lume.

Sute de sârbi s-au adunat în fața parlamentului de la Belgrad în sprijinul lui Novak Djokovic, căruia i-a fost refuzată intrarea în Australia pentru că nu este vaccinat. La miting, tatăl tenismenului le-a vorbit protestatarilor la megafon. Le-a spus că fiul lui este ținut captiv.

Srdjan Djokovic, tatăl lui Novak: Îl țin pe Novak al nostru, mândria noastră, în captivitate. Novak este Serbia și Serbia este Novak. Ei îl calcă în picioare pe Novak și cu asta calcă în picioare Serbia. Calcă astfel în picioare poporul sârb. Liderul acelei țări îndepărtate, Australia, Scott Morrison, numele lui spune totul în sârbă (Scott înseamnă o persoană rea în sârbă, n.r), a îndrăznit să-l atace pe Novak și să-l alunge. Au vrut să-l umilească, să-l facă să se arunce în genunchi și nu doar pe el, ci și pe țara noastră, frumoasa noastră Serbia.

Djokovic a fost interogat și ținut mai multe ore sub pază. Momentan, sportivul este într-un centru de detenție pentru imigranți, până luni, când instanța va decide dacă va fi sau nu deportat.

Dijana Djokovic, mama lui Novak: Îl țin prizonier. Pur și simplu nu e corect, este inuman. Așa că doar sper că va fi puternic, pentru că încercăm să fim și foarte puternici pentru a-i oferi puțină energie pentru a merge mai departe. Sper că va câștiga.
Jurnalist: Cum e cazarea?
Dijana Djokovic: Cazarea? Teribilă. Cazare groaznică. Este doar un mic hotel pentru imigranți, dacă poate fi numit hotel, cu gândaci, este atât de murdar, iar mâncarea este groaznică. Nu vor să-i dea nicio șansă să se mute la un hotel sau într-o casă mai bună pe care a închiriat-o deja.

În scandal s-a implicat inclusiv președintele Serbiei, care i-a acuzat pe australieni de hărțuire. Novak Djokovic a călătorit pentru a juca la Australian Open. Viza lui a fost anulată, pentru că toți cei care ajung în această țară sunt obligați să fie vaccinați cu schemă completă. Numărul 1 mondial, care vrea să-și apere titlul cucerit anul trecut la Melbourne, susține că are imunitate naturală după ce a făcut COVID în ultimele 6 luni. Argumentul e acceptat de Federația australiană de Tenis, care i-a şi permis să vină la turneu, dar e respins de guvern.

Scott Morrison, premierul Australiei: Regulile sunt reguli și nu există tratament preferențial. Regulile sunt reguli! Pentru obținerea unei vize este nevoie de vaccinare cu schema completă sau o scutire medicală. Nu a existat o astfel de scutire, așa că și el (Djokovic, n.red.) trebuie să respecte regulile, la fel ca oricine altcineva. Până la urmă, responsabilitatea aparține călătorului, el trebuie să se asigure că poate intra în țara noastră respectând legea.

Daniil Medvedev, numărul 2 ATP: Dacă are o scutire corectă, ar trebui să fie aici. Dacă nu are, atunci nu ar trebui să fie aici.

Rafael Nadal, numărul 6 ATP: Toată lumea poate să ia propriile decizii, dar există și consecințe. Îmi pare rău oarecum pentru el (Djokovic, n.red.), dar în același timp știa de acum câteva luni condițiile (de participare, n.red.), așa că a acționat în cunoștință de cauză. Eu cred în ceea ce spun experții în medicină. Dacă ei spun că trebuie să ne vaccinăm, atunci așa este.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri