România-Rusia, în Fed Cup, se vede la Digi Sport 1

Data actualizării: Data publicării:
echipa Romaniei Fed Cup 2020

Vineri și sâmbătă, Ana Bogdan (loc 90 WTA), Raluca Olaru (loc 47 WTA la dublu), Irina Bara (loc 160 WTA), Gabriela Ruse (loc 166 WTA) și Jaqueline Cristian (loc 197 WTA) vor juca împotriva rusoaicelor și vor încerca să asigure României accederea la turneul final de la Budapesta, din luna aprilie. Ultimele trei dintre jucătoare au fost nominalizate în premieră în lotul de Fed Cup al României.

De la Cluj, reporterul Marian Codirlă va lua reacții la cald de la sportive și va introduce publicul telespectator în atmosfera de la fața locului. În plus, Gabrial Morariu va fi comentatorul meciurilor, iar între partide va discuta cu Mihaela Buzărnescu despre evoluția jucătoarelor și va avea intervenții live, de la marginea terenului, în cadrul unor ediții speciale Așii tenisului.

România nu a întâlnit niciodată Rusia în Fed Cup, dar a avut două confruntări cu echipele URSS, ambele pierdute: la Melbourne, în 1978 (0-3), în sferturile Grupei Mondiale și la Praga, în 1986, în turul al doilea al Grupei Mondiale.

Programul meciurilor

Vineri, de la ora 16:00, pe Digi Sport 1: Gabriela Ruse - Ekaterina Alexandrova
urmate de Ana Bogdan - Veronika Kudermetova
Sâmbătă, de la ora 14:00, pe Digi Sport 1: Ana Bogdan - Ekaterina Alexandrova
urmate de Gabriela Ruse - Veronika KudermetovaÎ
urmate de Irina Bara și Raluca Olaru - Anna Blinkova și Anna Kalinskaya

Meciurile pot fi văzute și pe Digi Online, pentru abonații de pe teritoriul României. Prin site-ul și aplicația mobilă Digi Online, utilizatorii pot urmări pe internet, pe smartphone și tabletă aprope 70 de posturi TV din grila Digi. În plus, filmele și serialele preferate pot fi urmărite în secțiunea HBO GO. Din 6 februarie 2020, pentru a avea acces la acest serviciu, este necesară logarea cu coordonatele de acces pentru Digi Online sau pentru contul individual de pe DigiRomania.ro. Mai multe informații despre Digi Online sunt disponibile aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...