Qatar Open 2019. Reacția Simonei Halep când a aflat că joacă în semifinale cu Elina Svitolina

Data actualizării: Data publicării:
simona halep doha - twitter 2019

Simona Halep a învins-o, joi, pe Julia Goerges şi s-a calificat în semifinalele Qatar Open. Jucătoarea română a surprins la interviul acordat pe teren, când a declarat că nu ştie cu cine va evolua în penultimul act, scrie News.ro.

- Nu ştiu cu cine joc, a declarat Halep, pe teren.

- Nu ştii? E Elina Svitolina.

- O, e o mare provocare, am pierdut de fiecare dată, de fapt de două ori împotriva ei, o să fie o mare provocare pentru mine să joc semifinale împoriva ei, dar voi da totul, chiar vreau să câştig, a spus Simona Halep.

Ea a explicat că refuzul de a renunţa a făcut-o să o învingă pe Goerges, deşi germana a avut avantaj în setul secund.

„Sunt foarte fericită, a fost un meci foarte greu, e întotdeauna greu să joci împotriva ei, pentru că are un serviciu puternic, iar forehand-ul când are timp îl loveşte foarte puternic. Dar nu am renunţat, de aceea am putut câştiga acest meci, sunt mândră de efortul pe care l-am făcut pe teren. Îmi place să joc la Doha şi nu vreau să plec”, a spus Simona Halep.

După ce i s-a spus că terenul central de la Doha pare a fi unul din România când joacă în FedCup, Simona Halep a spus: „M-am obişnuit cu FedCup, săptămâna trecută. Vă mulţumesc tuturor pentru că aţi venit, le mulţumesc românilor! Este o atmosferă frumoasă întotdeauna şi vreau să spun de asemenea mulţumesc, Doha, eşti ospitalieră cu mine de fiecare dată şi mă simt bine aici de fiecare dată când vin”, a răspuns Simona Halep.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, joi, cu scorul de 7-6 (1), 7-6 (6) pe germana Julia Goerges, locul 16 WTA, calificându-se în semifinalele turneului de categorie Premier de la Doha. Halep a revenit în setul secund de la 3-5, iar în tie-break-ul acestuia de la 2-5,apoi de la 4-6, când a salvat două mingi de set.

Simona Halep o va întâlni în semifinale pe ucraineanca Elina Svitolina, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 4. Elina Svitolina conduce în întâlnirile directe cu 4-2, câştigând ultimele trei partide.

„Am avut partide foarte disputate în trecut, mereu au fost meciuri fizice, aşa că trebuie să fiu pregătită pentru asta. Cu siguranţă va fi o semifinală frumoasă, abia aştept astfel de meciuri pentru a-mi îmbunătăţi jocul şi pentru a evolua mai bine”, a spus Elina Svitolina, în exclusivitate pentru Digi Sport.

Duelul Simona Halep - Elina Svitolina va fi  vineri, de la ora 15:30 și este transmis în direct de Digi Sport 1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...