Două staruri ale tenisului, Roger Federer și Rafael Nadal, ar putea juca împreună la dublu în Laver Cup, în septembrie, la Praga, această nouă probă opunând o echipă a Europei și una a Restului lumii.
„Întotdeana mi-am dorit să joc cu Rafa... mai ales pentru că rivalitatea noastră a fost atât de specială”, a mărturisit Federer într-o conferință de presă susținută în capitala Cehiei.
Formula acestei noi competiții „demonstrative”, a cărei primă ediție este prevăzută între 22 și 24 septembrie la Praga, va funcționa pe principiul Ryder Cup din golf, cu o echipă reprezentând Europa și o alta, Restul lumii.
Ea se va disputa timp de trei zile, cu trei meciuri de simplu și unul de dublu în programul fiecărei zile. Federer a acceptat să fie prezent la Praga, la fel ca și Nadal, marele său rival, pentru a reprezenta Europa, și nimic nu-i poate opri pe cei doi jucători de legendă să se asocieze la dublu.
Federer și Nadal s-au confruntat recent în finala Openului Australiei, la sfârșitul lunii ianuarie, într-un „remake vintage” al înfruntărilor lor din debutul anilor 2000. Elvețianul s-a impus după un meci epic și a câștigat al 18-lea său titlu de Mare Șlem.
Chiar dacă această nouă competiție va fi una demonstrativă, Federer a asigurat că va fi un turneu „dur”, cu „meciuri dure”.
Proba a primit, în semn de omagiu, numele gloriei australiene Rod Laver (78 ani), autorul ultimului Grand Șlem al tenisului masculin într-un an, în 1969.
Cele două echipe alcătuite fiecare din șase jucători vor avea drept căpitani alte două legende ale tenisului, suedezul Bjorn Borg, pentru echipa europeană, și americanul John McEnroe, pentru echipa restului lumii.