Irina Begu, învinsă de Şarapova. Românca rămâne în turneul de la Tianjin la dublu

Data publicării:
Day Five: The Championships - Wimbledon 2015
Foto: Guliver / GettyImages

Irina Begu a fost învinsă de Maria Sharapova cu 6-4, 6-2, miercuri, în prima rundă a turneului WTA de la Tianjin (China), dotat cu premii totale de 426.750 dolari. Sharapova (30 ani, 86 WTA), beneficiara unui wildcard, s-a impus într-o oră şi 22 de minute în faţa Irinei (27 ani, 57 WTA).

Day Five: The Championships - Wimbledon 2015
Foto: Guliver / GettyImages

Irina Begu, cap de serie numărul 9, după retragerea principalei favorite, Caroline Garcia (Franţa), a reuşit un break la mijlocul primului set şi a condus cu 4-3, dar apoi a pierdut următoarele trei game-uri şi Sharapova a luat primul set cu 6-4, relatează digisport.ro.

Rusoaica a început în forţă actul secund şi s-a desprins la 3-0, după care şi-a conservat avantajul până în finalul setului, câştigat cu 6-2, după un nou break.

Iniţial Begu trebuia să o înfrunte în primul tur pe belarusa Arina Sabalenka, dar retragerea Caroline Garcia a modificat tabloul şi i-a adus-o ca adversară pe Sharapova.

Sharapova câştigase şi primele două confruntări cu Begu, în 2012, în primul tur la Madrid, cu 6-0, 6-3, şi în 2015, în turul al treilea la Wimbledon, cu 6-4, 6-3.

Begu va primi pentru participare un cec de 3.026 dolari şi un punct WTA.

Românca va evolua şi în sferturile probei de dublu, alături de italianca Sara Errani, împotriva principalelor favorite, Katerina Bondarenko (Ucraina) şi Ala Kudriavtseva (Rusia).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri