Simona Halep, nr. 2 WTA și favorită 2 la Indian Wells 2019 , va juca în optimile competiției cu Marketa Vondrousova din Cehia, locul 61 WTA, care duminică seară a adus încă o surpriză în turneul californian și a reușit să o elimine în faza a treia a competiției pe Jelena Ostapenko, nr 22 WTA.
Partida dintre Marketa Vondrousova și letona Jelena Ostapenko a durat puțin peste două ore și a fost nevoie de set decisiv pentru a confinți victoria sportivei din Cehia: 4-6, 6-3, 6-4.
Cine e Marketa Vondrousova
Marketa Vondrousova, în vârstă de numai 19 ani, și Simona Halep nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul WTA, ceea ce poate fi un dezavantaj pentru nr. 2 WTA.
Tot în premieră a întâlnit-o, duminică, Simona Halep și pe adversara ei din turul al treilea al turneului Indian Wells 2019, ucraineanca Kateryna Kozlova, nr 114 WTA, pe care a învins-o destul de dificil, cu 7-6, 7-5. După meci, Simona Halep a recunoscut că i-a fost greu să găsească ritmul, tocmai pentru că nu mai jucase cu ea.
Marketa Vondrousova are 1,72 metri și este stângace. Are un singur titlu în turneele WTA, la Biel, în Elveția, în 2017, și șapte titluri la simplu, precum și patru la dublu în circuitul ITF. Anul trecut, în martie, ajungea pe poziția 50 WTA, cea mai bună clasare a ei și era totodată cea mai tânără jucătoare din top 100.
În 2016 a suferit o accidentare la umăr care a scos-o de pe teren pentru mai multe luni. Când a revenit, în 2017, în activitatea competițională, a reușit nu mai puțin de 20 de victorii consecutive.
În ianuarie 2019, la Australian Open, Marketa Vondrousova a reușit să ajungă până în semifinale la dublu, unde a făcut pereche cu compatioata sa Barbora Strycova, cea pe care Simona Halep a întâlnit-o în primul ei meci de la Indian Wells 2019, câștigat fără probleme.
Luna trecută, Marketa Voundrousova a ajuns până în finala turneului de la Budapesta, pe care a pierdut-o în fața lui Alison Van Uytvanck din Belgia.
Miza meciului pentru clasamentul WTA
Simona Halep, câștigătoare la Indian Wells în 2015, are nevoie de o victorie cu Marketa Vondrousova pentru a-și păstra locul 2 și după competiția din California, scrie digisport.ro.
În acest moment, românca de 27 de ani are 5457 de puncte în clasamentul WTA LIVE, iar Petra Kvitova 5550. Dacă se va califica în sferturile de finală, românca va aduna 5552 de puncte și va rămâne pe poziția secundă. Mai mult, Simona luptă cu Naomi Osaka pentru fotoliul de lider. Dacă nipona va pierde în următorul meci, cu Danielle Collins, Halep are nevoie de finală pentru a-și recăpăta fotoliul de lider.
Un alt scenariu în care Halep redevine cea mai bună jucătoare a lumii este cel în care câștigă turneul și Naomi Osaka, învingătoarea de anul trecut de la Indian Wells, nu atinge ultimul act.
Simona Halep a scăpat, duminică, de o altă adversară redutabilă pe partea ei de tablou:Serena Williams, care s-a retras în timpul meciului cu Garbine Muguruza. Spaniola reușise să câștige primul set cu 6-3, iar la scorul de 1-0 pentru ea în setul al doilea, Serena și-a anunțat retragerea.
Meciul Simona Halep - Marketa Vondrousova, contând pentru calificarea în sferturile de finală de la Indian Wells 2019, se va juca marți seară (ora României).