Ilie Năstase: Simona m-a răzbunat, după cele două finale pe care le-am pierdut la Wimbledon

Data actualizării: Data publicării:
Previews-2012 Laureus World Sports Awards
Foto: Gulliver/Getty Images

Fostul jucător de tenis Ilie Năstase a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, că Simona Halep l-a răzbunat câştigând turneul de la Wimbledon, după cele două finale pierdute acolo în 1972, cu Stan Smith (SUA) şi 1976, cu Bjorn Borg (Suedia).

"Îmi pare foarte bine că Simona a câştigat acolo, m-a răzbunat, ca să zic aşa, după cele două finale pe care le-am pierdut la Wimbledon în '72 şi '76. Dar atunci pentru mine aşa a fost să fie. Nu mai are rost să mă gândesc la finalele alea. Bucuria mare este că Simona a reuşit să se impună în faţa Serenei şi să câştige al doilea său Grand Slam din carieră", a spus Năstase.

Acesta a menţionat că Halep nu a avut niciun moment probleme în timpul finalei de la Wimbledon. "Simona nu a avut probleme nicio clipă în finală. A fost scurt, 6-2, 6-2, nici nu ai ce să mai spui. Este clar că ea a fost mult mai bună fizic decât Serena. Cred că a fost cea mai scurtă finală din istorie la Wimbledon", a afirmat primul număr 1 al clasamentului ATP.

"Serena a greşit foarte mult azi. Păi am văzut la statistică, dacă nu mă înşel, 40 de greşeli neforţate... iar asta e foarte mult într-o finală. Eu mă aşteptam ca Simona să o alerge dintr-un colţ în altul al terenului, dar nici nu a avut ocazia, pentru că Serena greşea a doua sau a treia minge. Oricum, trebuie să recunoaştem că pentru Serena Williams, la vârsta pe care o are şi doar la 1 an de la naştere, să ajungă în finala unui Grand Slam este o mare performanţă. Nu ştiu cine altcineva poate reuşi asta", a adăugat fostul tenisman.

Ilie Năstase a menţionat că Simona Halep trebuie să îşi propună de acum înainte următoarele Grand Slam-uri pe care nu le-a câştigat, US Open şi Australian Open, şi să nu se mai gândesacă la locul 1 în clasamentul mondial.

"Simona s-a văzut că se simte bine pe iarbă, a câştigat mai mult decât meritat. Acum pentru ea urmează celelalte Grand Slam-uri pe care nu le-a câştigat. Să se gândească la US Open, la Australian Open... asta trebuie să facă, e tânără, are tot viitorul în faţă. A fost numărul 1 mondial, gata, ajunge, acum să se concentreze pe victorii la Grand Slam-uri. Degeaba eşti numărul 1 mondial dacă nu câştigi un Grand Slam, şi au fost 5-6 jucătoare care au fost în situaţia asta. Aşa că să nu mai plângem că Simona nu mai e pe primul loc. Să câştige Grand Slam-uri e mult mai important", a mai afirmat Năstase.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep aduce României primul titlu la simplu la Wimbledon, după două finale pierdute de Ilie Năstase, în 1972, cu Stan Smith (SUA) şi 1976, cu Bjorn Borg (Suedia).

Halep a obţinut al doilea său titlu de Mare Şlem din palmares, după unul dintre cele mai bune meciuri din carieră, în urma unei victorii în doar 55 de minute în faţa fostului lider mondial.

Simona Halep (27 ani), numărul şapte mondial, a pierdut un singur set în drumul către al doilea titlu de Grand Slam, în faţa Mihaelei Buzărnescu, în turul al doilea, primul său titlu de Mare Şlem fiind câştigat în 2018, la Roland Garros.

Jucătoarea română a primit un cec de 2.350.000 lire sterline şi 2.000 de puncte, iar Williams s-a ales cu 1.175.000 lire şi 1.300 de puncte WTA.

Halep, care jucat a cincea finală de Grand Slam, după trei la Roland Garros şi una la Australian Open, s-a impus în faţa uneia dintre cele mai bune jucătoare din istoria tenisului, Serena având şapte titluri la Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016) şi 23 de Mare Şlem în carieră. Williams a jucat anul trecut finala la All England Club şi la US Open. Dintre turneele de Mare Şlem, Simona nu a reuşit să ajungă în finala de la US Open, unde are o semifinală în 2015. Anul acesta, Halep a atins optimile la Australian Open şi sferturile la Roland Garros.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri