Emma Răducanu - Leylah Fernandez, finala de la US Open 2021 pe care nimeni nu o anticipa

Data actualizării: Data publicării:
colaj emma raducanu si leylah fernandez bucurandu-se
Emma Răducanu, 18 ani, locul 150 WTA, și Leylah Fernandez, 19 ani, locul 73 WTA, sunt finalistele de la US Open 2021 Foto: Profimedia Images

Emma Răducanu și Leylah Fernandez sunt finalistele de la US Open 2021. Prea puțin cunoscute înainte de competiția de la Flushing Meadows, cele două adolescente, una de 18 ani, cealaltă având 19 ani abia împliniți, au fost marile surprize ale turneului și au ajuns pentru prima dată în viața lor într-o finală de Grand Slam. Performanța celor două este cu atât mai mare cu cât ele au trecut de nume importante ale tenisului mondial. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ultima oară când s-a mai întâmplat ca la Flushing Meadows să fie o finală a adolecentelor era în 1999, iar protagoniste erau Serena Williams și Marina Hingins.

Aflată pe locul 150 WTA, britanica Emma Răducanu, cu origini românești, a reușit calificarea în finala US Open 2021 după o victorie obținută facil în fața grecoaicei Maria Sakkari (nr. 18 WTA), în două seturi, 6-1, 6-4, la capătul unui meci de numai o oră și 25 de minute.

Canadianca Leylah Fernandez, locul 73 WTA, a avut o sarcină mai dificilă. Ea s-a calificat în finala US Open 2021 învingând-o pe Aryna Sabalenka din Belarus, cap de serie numărul 2 și nr. 2 mondial, la capătul unui meci de două ore și 20 de minute, încheiat după set decisiv, cu scorul de 7-6 (3), 4-6, 6-4.

„Necruțătoarea” Leylah Fernandez

leylah fernandez profimedia-0631321575
Leylah Annie Fernandez, a doua canadiancă, după Bianca Andreescu în 2019, care reușește calificarea în finala US Open Foto: Profimedia Images

La US Open a devenit o adevărată „devoratoare” de jucătoare din Top 5 WTA, obținând victorii împotriva a trei dintre ele:

Ana Konjuh (nr. 88 WTA): 7-6, 6-2

Kaia Kanepi (nr. 70 WTA): 7-5, 7-5

Naomi Osaka (nr. 3 WTA): 5-7, 7-6, 6-4

Angelique Kerber (nr. 17 WTA): 4-6, 7-6, 6-2

Elina Svitolina (nr. 5 WTA): 6-3, 3-6, 7-6

Aryna Sabalenka (nr. 2 WTA): 7-6, 4-6, 6-4.

Emma Răducanu scrie istorie

Iar Emma Răducanu, la 18 ani, scrie istorie.  Este prima jucătoare venită din calificări care ajunge în finala turneului american de Mare Șlem. În plus, remarcabil este că victoriile obținute de Răducanu la US Open au fost aparent simple. Nu a cedat niciun set, în niciuna dintre cele trei victorii obținute în calificări și nici în cele șase victorii de pe tabloul principal.

emma raducanu bucurandu-se profimedia-0631332383
Emma Răducanu scrie istorie la US Open 2021 Foto: Profimedia Images

Drumul Emmei Răducanu spre finală:

Calificări:

Bibiane Schoofs: 6-1, 6-2

Mariam Bolkvadze: 6-3, 7-5

Mayar Sherif: 6-1, 6-4

Tabloul principal:

Stefanie Voegele: 6-2, 6-3

Shuai Zhang: 6-2, 6-4

Sara Sorribes Tormo: 6-0, 6-1

Shelby Rogers: 6-2, 6-1

Belinda Bencic: 6-3, 6-4

Maria Sakkari: 6-1, 6-4

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Sunt 53 de ani de când o britanică nu a mai ajuns într-o finală la US Open. Virginia Wade fusese jucătoarea care reușise să ajungă până aici. Acum Virginia Wade a privit din tribune cum Emma Răducanu îi calcă pe urme.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Legătura dintre Emma Răducanu, Leylah Fernandez și Bianca Andreescu

În ceea ce o privește pe Leylah Fernandez, care a împlinit luni 19 ani, ea este acum a doua canadiancă din ultimii trei ani ce ajunge în finala US Open. Se alătură campioanei din 2019, Bianca Andreescu, care a câștigat titlul la 18 ani.

În afară de tenis și de tinerețe, mai este un lucru care le leagă pe Emma Răducanu, Leylah Fernandez și Bianca Andreescu: toate trei sunt născute în Canada din părinți imigranți.

Emma Răducanu s-a născut la Toronto, tatăl său fiind din România, iar mama sa, din China. Pe când avea 2 ani, întreaga familie s-a  mutat în Marea Britanie, însă Emma - de altfel, și o elevă strălucită - mărturisea într-un interviu că vine des la București și că adoră mâncarea făcută de bunica ei româncă.

Născută la 6 septembrie 2002, Leylah Fernandez are tatăl din Ecuador, un fost jucător de fotbal. Mama ei este cetățean canadian de origine filipineză. Leylah Fernandez vorbește fluent engleza, franceza și spaniola.

„Emma Răducanu a ajuns la Wimbledon anul acesta în turul 4. A arătat un tenis plăcut și bun. Fernandez mi se pare o jucătoare completă și foarte rapidă. O nouă generație vine din urmă, mă bucur pentru ele”, spunea Simona Halep, în urmă cu câteva zile, la revenirea în țară de la US Open 2021. Românca a fost eliminată în optimi de ucraineanca Elina Svitolina, al cărei drum la US Open 2021 a fost barat apoi de Leylah Fernandez.

Finala feminină la US Open 2021 este programată sâmbătă, de la ora 23:00, ora României.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri