Emma Răducanu a obţinut la Transylvania Open prima sa victorie după titlul de la US Open: Cred că sunt acasă aici

Data actualizării: Data publicării:
Emma Răducanu lovește puternic o minge.
Emma Răducanu a obţinut la Transylvania Open prima sa victorie după titlul de la US Open. Foto: Profimedia

Jucătoarea britanică cu origini românești Emma Răducanu a obţinut, marţi seara, prima sa victorie după titlul câştigat la US Open, 4-6, 7-5, 6-1 cu slovena Polona Hercog, în runda inaugurală a turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 235.238 de dolari şi care e găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca. 

Răducanu (18 ani, 23 WTA), a treia favorită a turneului de la Cluj-Napoca, a reuşit o victorie muncită, după două ore şi 27 de minute.

Emma Răducanu a mai jucat un singur meci după evoluţia sa de senzaţie de la Flushing Meadows, fiind învinsă de belarusa Aleksandra Sasnovici în turul al doilea la Indian Wells.

În partida cu experimentata Hercog (30 ani, 124 WTA), Răducanu a început în forţă şi a condus cu 3-0 şi 4-1, dar apoi jocul său s-a dereglat, a făcut multe erori neforţate şi i-a permit slovenei să revină şi să câştige setul cu 6-4, după cinci ghemuri consecutive.

În actul secund, s-a mers cu serviciul, iar britanica a reuşit să încline balanţa pe final (7-5), după ce anterior a tratat cu superficialitate câteva situaţii favorabile.

În decisiv, Emma Răducanu a fost mult mai concentrată şi mai precisă, a dominat clar jocul şi s-a impus cu 6-1, încheind cu un as.

Emma Răducanu a avut 4 aşi şi 3 duble greşeli, iar Hercog a încheiat cu un as şi 6 duble greşeli. Britanica şi-a creat nu mai puţin de 17 mingi de break (4 fructificate), faţă de 5 ale slovenei (2 transformate).

Emma Răducanu va juca în optimi contra Anei Bogdan, un duel în premieră, potrivit Agerpres.

Emma Răducanu: Îmi place foarte mult România, cred că sunt acasă aici!

La interviul de la final, deși întrebată în limba engleză, Emma Răducanu a surprins răspunzând întrebărilor într-o limbă română incredibil de bună. VIDEO AICI cu interviul.

Vreau să încercăm puțin în română și, dacă nu mai pot, schimb în engleză. Azi a fost un meci foarte dificil. Ea a fost foarte tare, eu cred că n-am jucat așa bine, dar am câștigat și am așa multă bucurie acum! Vreau să mulțumesc foarte mult, este un turneu foarte bine organizat. Mie îmi place foarte mult România, cred că sunt acasă aici, a spus Răducanu, potrivit digisport.ro.

Întrebată ulterior care este mâncarea ei preferată din România, Emma a răspuns tot în limba noastră: „Ciorbă de perișoare, dar n-am mâncat de perișoare acum, ci de legume. Mai aștept un pic și voi mânca un pic de sarmale. Și mămăliga e bună. Și papanași!”.

Alte rezultate de la Transylvania Open

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat la mare luptă în optimile de finală ale turneului Transylvania Open, după ce a învins-o pe slovena Kaja Juvan, cu 3-6, 7-6 (8), 7-6 (3).

Românca şi-a asigurat un cec de 3.675 de dolari şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe australianca Ajla Tomljanovic (28 ani, 43 WTA), a cincea favorită.

Irina Bara a învins-o pe Irina Begu, cu 7-6 (2), 0-6, 6-4, marţi, într-un duel integral românesc din prima rundă a turneului de tenis Transylvania Open .

Bara o va înfrunta în optimi pe suedeza Rebecca Peterson (26 ani, 99 WTA), care a dispus marţi de croata Jana Fett cu 6-1, 6-3.

Gabriela Ruse (85 WTA) o va întâlni miercuri pe Simona Halep, cap de serie numărul 1, în primul tur al turneului Transylvania Open.

Două perechi alcătuite din românce, Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Alexandra Ignatik (Cadanțu)/Andreea Prisăcariu, s-au calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului.

Niculescu şi Ruse ar putea înfrunta în sferturi o altă pereche din România, Irina Begu/Andreea Mitu, dacă aceasta va câştiga partida cu Amina Anşba (Rusia)/Anastasia Detiuc (Cehia).

Ana Bogdan s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului Transylvania Open, după ce a învins-o pe sârboaica Ivana Jorovic, cu 7-6 (1), 6-4.

Alte două românce au pierdut luni în primul tur, Alexandra Ignatik (Cadanţu) a fost învinsă de Anna-Lena Friedsam cu 5-7, 6-4, 6-4, iar Andreea Prisăcariu a fost întrecută de Lesia Ţurenko, scor 7-5, 6-2.

Partidele turneului de tenis Transylvania Open, care se desfășoară la Cluj-Napoca, sunt difuzate de posturile de televiziune Digi Sport.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Diddy, aflat în închisoare, a vorbit la telefon cu Kanye West: "E tragic. Sunt Puff Daddy în închisoare...
Film Now
Zendaya, acuzată că și-a abandonat sora vitregă: „Am trecut prin cancer și chimioterapie singură, fără niciun...
Adevarul
Tensiunile internaționale cresc după ce China a executat patru cetățeni canadieni
Newsweek
Care pensionari nu iau ajutorul de 400 lei la pensie în aprilie, deși au dreptul legal? Ce pensie au
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine sunt părinții lui Owen Cooper, băiatul care joacă în Adolescence. Oameni simpli și muncitori care fac...
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare