Echipa de Cupa Davis a României va întâlni Belarus în primul tur al Grupei I, zona Europa/Africa, s-a stabili, joi, la tragerea la sorţi care a avut loc la Londra, scrie News.ro.
Întâlnirea va avea loc în perioada 3-5 februarie 2017, România urmând să evolueze în deplasare.
Cele două naţiuni au fost adversare o singură dată până acum, în 2005, la Braşov, în primul tur al Grupei Mondiale, întâlnirea fiind câştigată de România cu 3-2.
Ilia Ivaşka, locul 170 ATP, este singurul jucător din Belarus aflat în Top 200 ATP. Cel mai cunoscut tenismen din lotul viitorilor adversari ai tricolorilor este Max Mirnîi, care acum joacă numai la dublu, fiind pe locul 22 în ierarhia acestei probe.
Belarus a obţinut promovarea din Grupa a II-a după ce a trecut de Danemarca, scor 4-1, la Minsk.