Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat victoria obținută „cu inima” de Simona Halep joi, în meciul cu americanca Sofia Kenin, în turul al doilea de la Australian Open 2019, și a remarcat că într-un moment dificil al meciului pentru Simona, la 2-4 în setul decisiv, antrenorul nejucător al echipei de Fed Cup Florin Segărceanu i-a făcut un semn care a ajutat-o să se orienteze. „Sper că oficialii nu i-au văzut gestul”, a spus Cristian Tudor Popescu.
Riscul este ca Simona Halep să plătească o amendă, dacă se va considera că Florin Segărceanu, aflat în loja Simonei Halep, a făcut „coaching”. Anul trecut, tot la Australian Open, Simona Halep a fost amendată cu 15.000 de dolari pentru că antrenorul ei de atunci, Darren Cahill, i-a făcut un semn prin care o îndemna să se concentreze, gest nepermis de regulamente.
„S-a ajuns la 4-2. Ei, aici, o clipă m-am îndoit, am văzut-o pe Simona obosită oarecum, nu atât fizic, cât psihic și făcea semn spre tribune: Ce să fac? Ce să fac? După care a aplicat ceea ce a transmis Florin Segărceanu din tribună, cu un gest. I-a făcut un gest cu mâna Florin - sper că nu l-au văzut și oficialii ca să îl sancționeze pentru coaching - i-a făcut gestul de 'val', cu mâna, de săritură în apă cu palma, ceea ce înseamnă: Curbează-i loviturile! Nu îi mai da plat, pentru că îi convine! Umflă-i mingile! Umflă-i traiectoriile! Ceea ce Simona a și făcut și Kenin a început să greșească”, a explicat Cristian Tudor Popescu la Digi24.
Simona Halep, locul I WTA, finalista ediţiei trecute, a învins-o, joi, cu scorul de 6-3, 6-7 (5), 6-4, pe americanca Sofia Kenin, locul 37 WTA, în turul al doilea al Australian Open, după un meci intens, epuizant, de două ore şi jumătate.
Anul trecut, Simona Halep a avut de plătit 15.000 de dolari (12.000 de euro) după gestul făcut de Darren Cahill într-un moment al semifinalei epuizante cu Angelique Kerber. Amenda i-a fost dată deoarece comunicarea între jucători și antrenori în timpul meciurilor de la turnee de Grand Slam este strict interzisă. Darren Cahill a fost surprins cu un mesaj scurt pentru finalista de la Melbourne. Aflată într-unul dintre momentele de maximă tensiune ale partidei, australianul i-a transmis prin câteva gesturi: Concentrează-te şi taci din gură!
CTP: Simona Halep trebuie să-și ia un antrenor
Cât o afectează pe Simona Halep în acest moment că nu are un antrenor oficial? a fost întrebat Cristian Tudor Popescu la Digi24. „Cred că e o problemă”, spune CTP. „Am simțit în acest meci nesiguranța Simonei. Se uita mereu acolo unde ar fi trebuit să fie Darren Cahill, dar bineînțeles nu poate să o ajute aici, la un Grand Slam, nu-i permite regulamentul, dar simpla lui prezență, o privire, din ochi, un gest o ajută pe Simona foarte mult. Am simțit-o că îi lipsește acest sprijin. Florin Segărceanu i-a dat, v-am spus, o indicație, prin gest, foarte bună, la un moment dat. Dar totuși Simona cred că trebuie să-și ia la un moment dat un antrenor, să găsească o soluție”, este de părere Cristian Tudor Popescu. „Să știți că antrenorul este important și dacă nu-ți spune nimic. Trebuie să ai pe cineva pe care să-ți sprijini privirea și-n care să ai încredere în timpul meciului. Și asta i-a lipsit aici Simonei”, a conchis comentatorul de tenis.
Simona Halep ar putea avea un nou antrenor chiar după Australian Open. Liderul WTA s-a sfătuit cu Darren Cahill, care i-a făcut deja o recomandare. Presa internaţională a anunţat că Andre Agassi are cele mai mari şanse să intre în echipa Simonei Halep. În prezent, campionul american este antrenorul part-time al lui Grigor Dimitrov. La Melbourne, Halep şi-a dat seama cât de mult îi lipseşte prezenţa lui Cahill în timpul meciurilor.
„Cum te simţi în Australia fără Darren Cahill?” a fost întrebată Simona Halep la o conferință de presă. „Ciudat şi mi-e greu. El este totuşi pe lângă mine, îmi dă sfaturi. A venit pe teren la câteva antrenamente de-ale mele. Îi mulţumesc că este alături de mine. Suntem prieteni apropiaţi, chiar dacă nu mă mai antrenează”, a răspuns Simona Halep.
Citiți și: CTP: Simona Halep a câștigat cu „inima” în fața unei adversare „sălbatice”. Meciul cu Venus, mai puțin dificil
Simona Halep, la finalul meciului cu Kenin: „Nu știu cum am câștigat în seara aceasta. Este atât de greu de explicat”
VIDEO. Reacția mamei lui Halep când Simona a făcut break în setul 3 și a revenit în joc