Antrenorul lui Halep, la un pas să semneze cu Federer. De ce s-a răzgândit Darren Cahill în ultimul moment

Data actualizării: Data publicării:
halep cahill GettyImages-494785280

Simona Halep îi datorează mult din succesul de azi antrenorului Darren Cahill. Puțini cunosc însă faptul că faimosul australian a fost la un pas de a-l antrena pe Federer, în 2009.

Lui Darren Cahill i se datorează mare parte din felul în care Simona Halep gândește azi, faptul că e mult mai pozitivă în joc și că nu se mai lasă măcinată de greșeli. Singurul regret comun al celor doi sunt finalele de Grand Slam pierdute la Roland Garros și Australian Open.

Însă poveștile despre Halep și Cahill sunt cunoscute de toată lumea. Mai puțin cunoscută este o poveste din 2009, a cărei protagoniști sunt Darren Cahill și Roger Federer. Se întâmpla imediat după 2009, atunci când impresarul jucătorului elvețian, Tony Godsick, a ajuns la un acord de principiu cu antrenorul elvețian. Cahill a mers la Dubai pentru un cantonament de nouă zile cu Federer, iar cei doi s-au înțeles de minune.

Cei doi au fost la un pas să semneze, însă Cahill s-a răzgândit în ultimul moment, din motive familiale. Victoria, soția australianului, locuia în Las Vegas, alături de cei doi copii ai lor, de 4 și 7 ani. Acesta a ales să le fie alături.

„Darren e un om minunat, are o personalitate fantastică şi ar fi fost un adevărat dar pentru Roger. Dar nu a vrut să călătorească atât de mult, are o familie tânără şi vrea să le stea aproape”, a explicat Tony Godsick.

Cahill și Halep colaborează din 2018, australianul fiind cel care a ajutat-o să urce pe prima poziție în lume. În trecut, Darren Cahill a făcut din Agassi cel mai în vârstă număr unu mondial din era Open, recordul fiind doborât abia anul trecut, chiar de Roger Federer.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri