Video Spectacol de tenis la Cluj, la Sports Festival. Simona Halep, mai fericită ca niciodată: N-am râs atâta în toată cariera
Fără presiunea turneelor de top, Simona Halep a dat recital la Sports Festival. A fost un spectacol de lumini și emoții la Cluj-Napoca în cadrul evenimentului în care este promovat sportul. Sâmbătă, capul de afiş a fost Simona Halep, ovaţionată de cei 10.000 de spectatori prezenţi în Sala Polivalentă. Campioana nu a venit singură, ci alături de alţi trei profesionişti în materie de tenis, dar și de fostul său antrenor Darren Cahill.
Aproape trei ore de tenis de clasă, pigmentat cu bună dispoziţie şi aplauze generoase din partea celor circa 10.000 de spectatori, s-au încheiat sâmbătă, la Cluj Arena, cu mixtul Halep/Copil – Hantuchova/Fognini, a treia partidă din demonstrativul de tenis din cadrul Sports Festival.
Distracţia a fost parcă şi mai mare la ultimul meci din BT Arena, când cei patru jucători nu au făcut concesii la capitolul glume, gimbuşlucuri sau replici. Antrenorii lor, Andrei Pavel şi Darren Cahill, nu au stat nici ei pe margine, iar cele aproape trei ore de tenis s-au încheiat în aplauzele asistenţei, mai ales după ce antrenorul australian l-a chemat pe teren pe tatăl Simonei pentru a schimba câteva mingi „împotriva” fiicei sale.
Stere Halep l-a chemat în teren şi pe primarul Clujului, Emil Boc, iar pentru câteva minute au jucat la „simplu”, iar acelaşi lucru s-a petrecut apoi şi cu Simona, ea schimbând câteva pase cu tatăl ei. Proverbul spune că aşchia nu sare departe de trunchi, iar tatăl Simonei a arătat de unde moşteneşte fiica sa talentul. Stere Halep a cucerit publicul cu loviturile sale de efect, a la Roger Federer, însă nici primarul Clujului nu s-a lăsat mai prejos. Ca rivalitatea să fie deplină, înainte de a servi, Emil Boc a imitat gesturile celebre ale unuia din cei mai mari campioni ai tenisului mondial, Rafa Nadal, scrie digisport.ro.
Victoria a revenit echipei României, la tie-break (7-4), după ce regulile de joc s-au schimbat de mai multe ori, însă a contat prea puţin după orele de bucurie închinate tenisului. Plus că meciul a inclus şi tenis cu piciorul, fete versus băieţi.
La finalul întâlnirii, sportivii şi antrenori au fost premiaţi simbolic şi s-au adresat publicului:
Darren Cahill: „A fost extraordinar să fiu aici, mulţumesc tuturor pentru susţinerea acestui festival”.
Daniela Hantuchova: „M-am bucurat să fiu prezentă la acest eveniment, alături de Simona, această jucătoare incredibilă”.
Fabio Fognini: „Am fost foarte încântat de public, de acest show, a fost extraordinar”.
Marius Copil: „Am vrut să fiu şi eu copil pe teren, măcar pentru două ore. Mă bucur că avem şansa să vedem aşa multe sporturi aici, în Cluj, iar copiii pot să vadă şi să urmeze calea noastră sportivă sau oricare alta”.
Andrei Pavel: „Mii se mulţumiri celor care au promovat acest sport. Să le urăm sportivilor baftă. Sper să ne revedem la anul, mulţumim pentru invitaţie!”.
Simona Halep: „Mulţumim Clujului pentru căldura cu care ne-a primit ca de atâtea alte ori. Vă mulţumim. Sper să jucăm în continuare aici, de ce nu şi un turneu? A fost o seară minunată. M-am simţit minunat şi pot să spun că nu am râs atâta în toată cariera mea cât am râs aici, într-o seară. E un nou început”, a spus Simona Halep, care le-a mulţumit şi colegilor din teren şi antrenorilor, a relatat News.ro.
În primul meci de simplu, italianul Fognini la învins pe Marius Copil, cu 4-2, iar Simona Halep a trecut apoi de Daniela Hantuchova, cu 4-1.
Echipa internaţională, formată din Daniela Hantuchova şi Fabio Fognini, a fost „condusă” de pe bancă de Darren Cahill, iar cea tricoloră – Simona Halep şi Marius Copil – de către Andrei Pavel.
Lacrimi de emoție pentru Simona Halep. Va reveni Darren Cahill în echipa ei?
La ceremonia de deschidere, organizatorii i-au pregătit Simonei Halep, pe cubul din BT Arena, imagini-surpriză din cariera sa în care au apărut şi interviuri cu părinţii. Tatăl ei, aflat în sală, a fost impresionat până la lacrimi, la fel ca şi fiica sa, iar înaintea meciului cei doi s-au îmbrăţişat în aplauzele miilor de spectatori, relatează digisport.ro.
Pentru Simona Halep, a fost prima apariţie la Cluj, la mai bine de un an de la victoria din Fed Cup, împotriva Elveţiei.
Pe de altă parte, celebrul Darren Cahill şi-a luat un an sabatic, dar, în timpul turneului demonstrativ de la Cluj a arătat că îi este greu să stea departe de Simona Halep. Cei doi chiar au imitat una dintre celebrele contre pe care le aveau în circuit. Apoi, antrenorul australian a intrat pe teren, ca adversar al Simonei. La final de sezon, cei doi vor anunţa dacă vor colabora din nou.
„Darren, ai făcut această seară foarte specială. Mulţumesc că ai venit din Australia şi te aştept înapoi în echipa mea!”, i-a spus Simona Halep în auzul tuturor.
„La finalul anului, dacă are nevoie de ajutor și decid să revin în antrenorat, bineînțeles că vom discuta”, a declarat Darren Cahill. „În primul rând iubesc să mă întorc în România, este al doilea loc favorit din lume pentru mine. Este prima oară când sunt în Cluj, au fost câteva zile frumoase până acum”, a adăugat el.
Citiți și: Darren Cahill: Am ajuns un mare antrenor pentru că am avut o mare jucătoare, Simona Halep
Sports Festival, inițiativă unică în România
Sports Festival, care se încheie duminică, are parte şi de alte numeroase personalităţi sportive la Cluj-Napoca, unde au vorbit cu fanii în diverse tipuri de întâlniri. Printre invitaţi s-au aflat Răzvan Mitroi (FRF), Mihai Covaliu (COSR), Alexandru Dedu (FRH), Camelia Potec (FRNP), Loredana Dinu (scrimă) sau fostul fotbalist Ciprian Marica.
Cea de-a doua ediţie a Sports Festival este, potrivit organizatorilor, o iniţiativă unică în România şi este menit să ofere oportunităţi prin care publicul să se apropie de sport într-un mod activ. Peste 30 de sporturi pot fi încercate gratuit de publicul larg, iar în 2019 festivalul reuneşte participarea a 40 de cluburi sportive, 11 federaţii şi peste 200 de sportivi de performanţă.
Sports Festival, al cărui ambasador este Cătălina Ponor, propune publicului, între altele, beach-volley, petanque, skateboard, kendama, cross-training, rugby, competiţii demonstrative de enduro şi echitaţie etc.
Festivalul punctează şi în lumea fotbalului, în 12 iulie, atunci când istoria de 100 de ani a FC Universitatea Cluj va fi onorată prin meciul de gală cu PAOK Salonic, echipa lui Răzvan Lucescu.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News