Jucătoarea Simona Halep, locul 5 WTA şi cap deserie numărul 5, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-1, 2-6, 6-4, pe sportiva maghiară Timea Babos, locul 34 WTA şi cap de serie numărul 31, calificându-se pentru a treia oară în carieră în optimile de finală ale US Open, potrivit News.ro.
FOTO: Gulliver/ Getty Images
Halep a avut probleme în mod surpinzător cu Babos, surprinzător prin prisma rezultatelor anterioare - două victorii Halep din două întâlniri - şi prin evoluţiile sportivelor în priml set al meciului de pe arena Arthur Ashe.
Jucătoarea din Constanţa şi-a surclasat adversara în prima parte a partidei, Babos neputând face faţă vitezei, forţei şi unghiurilor mingilor româncei. Babos şi-a ridicat nivelul jocului în setul al doilea, a acoperit mai bine terenul şi a echilibrat meciul. Halep a pierdut din răbdare, din încredere şi din precizia loviturilor, permiţându-i rivalei să preia controlul din punct de vedere psihic.
Într-un decisiv dramatic, cu ghemuri şi schimburi lungi de mingi, Babos a riscat şi a greşit mai mult, în timp ce Halep a jucat la siguranţă, impunându-se după două ore şi şapte minute de joc.
Halep a intrat tare în meci şi a condus cu 3-0 după şase minute. La acest scor, Babos a avut doua mingi de break, ratate însă. Sportiva din Ungaria a reuşit să câştige un ghem la 0-4, apoi Halep a încheiat setul, cu 6-1, în 24 minute.
Babos a început mai bine setul secund şi a reuşit un break la 1-1. Românca a câştigat imediat pe serviciul adversarei, dar jucătoarea maghiară a făcut rebreak, după un gheml lung. De la 2-3, Halep a depus armele şi Babos a egalat, după alte 42 de minute.
În decisiv, Halep a condus cu 40-15, atât în primul ghem, pe propriul serviciu, cât şi în cel de-al doilea, dar Babos a avut 2-0. Halep a oprit apoi seria de şase ghemuri consecuitve câştigate de jucătoarea maghiară. Babos s-a desprins la 3-1, apoi Halep a galat la 3 după un break în ghemul al şaselea. Jucătoarea română a făcut apoi 4-3 şi a avut trei mingi de break. În loc de 5-3 scorul a devenit egal, 4-4. A venit apoi rândul lui Babos să rateze două mingi de break şi Halep a ajuns la un ghem de a doua săptămână a US Open. Babos a avut 40-15, dar a greşit următoarele patru mingi, ultima fiind dublă greşeală, şi Halep a încheiat setul, cu 6-4, după 61 de minute, şi meciului.
În faza următoare, Halep va evolua cu Carla Suarez Navarro (Spania), locul 12 WTA şi cap de serie numărul 11, care a trecut, cu 6-4, 6-3, de Elena Vesnina (Rusia), locul 20 WTA şi cap de serie numărul 19, într-o oră şi zece minute de joc. Halep şi Navarro s-au întâlni de zece ori până acum şi şi-au împărţit în mod egal victoriile. Jucătoarea română conduce însă cu 4-1 în partidele disputate pe hard.
Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 235.000 de dolari şi cu 240 de puncte WTA.
La ediţia precedentă, Halep a ajuns în semifinalele US Open.