Serena Williams a fost învinsă în semifinalele turneului Tie Break Tens, de la Madison Square Garden, de către chinezoaica Shuai Zhang, cu scorul 13-11. Este prima competiție la care participă fostul lider mondial în 2018.
Turneul Tie Break Tens a fost câștigat de ucraineanca Elina Svitolina, care a încasat pentru performanța ei și 250.000 de dolari. Meciurile de la Tie Break Tens se joacă doar în format de tie-break: prima sportivă care ajunge la 10 puncte, la o diferență de cel puțin 2 puncte față de adversara sa, trece în etapa următoare a competiției.
Williams a învins-o pe Marion Bartoli cu 10-5 în sferturile de finală, dar a pierdut în semifinală cu 13 la 11, în fața lui Zhang. Turneul Tie Break Tens din 2017, care a avut loc la Madrid, a fost câștigat de Simona Halep.
În meciul cu Bartoli, Williams, câștigătoarea a 23 de titluri Grand Slam, a arătat că nu și-a pierdut forma fizică și a reușit câteva lovituri spectaculoase, care arată că americanca încă mai poate fi o adversară redutabilă.