Pliskova se teme de confruntarea cu Halep. Se plânge că a avut ghinion la tragerea la sorți și că acum va juca cu „cireașa de pe tort”

Data publicării:
2017 Brisbane International - Day 7
Foto: Guliver/GettyImages

Karolina Pliskova este nemulțumită de tragerea la  sorți de la Madrid Open și se plânge că s-a văzut nevoită să joace numai cu sportive de top. Pliskova o consideră pe Halep „cireașa de pe tort” în această ecuație.

2017 Brisbane International - Day 7
Foto: Guliver/GettyImages

„Am avut parte de o tragere la sorți de tot rahatul. Am întâlnit numai jucătoare pe care, în mod normal, le întâlnești în finală sau semifinale. Iar acum vine și Simona Halep, cireașa de pe tort. Trebuie să fac cumva să lupt, dar știu că îi place mult acest turneu. Trebuie să încerc ceva diferit”, a spus Pliskova într-o conferință de presă.

LIVE VIDEO și LIVE TEXT. Halep - Pliskova, azi, în sferturile de finală de la Madrid Open

Pliskova a jucat, pe rând, cu Elena Vesnina, Vika Azarenka si Sloane Stephens pentru a ajunge în sferturile de finală de la Madrid.

„M-am simțit bine la fiecare lovitura, forehand, backdand, servă - cu excepția celor doua duble greșeli din al doilea game. Am simțit că totul a mers destul de bine. Jocul meu impotriva lui Stephens a fost bun. M-am simțit bine și în schimburile de mingi, nu m-a deranjat ca uneori am scos doua sau trei crossuri. Eram doar pregătită să joc în raliuri, să o forțez să alerge mai mult pentru că acolo nu este foarte buna”, a spus jucătoarea din Cehia despre jocul cu Stephens.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri