Mircea Lucescu a anunțat lista preliminară a stranierilor pentru primele două meciuri din Liga Națiunilor. Care este surpriza

Data actualizării: Data publicării:
Mircea LUcescu
În septembrie avem două meciuri în Liga Națiunilor. Foto: Profimedia

Selecţionerul Mircea Lucescu a anunţat, vineri, lista preliminară cu jucători din străinătate în vederea primele două meciuri din noul sezon al Ligii Naţiunilor.


Pe listă se află 19 fotbalişti:

PORTAR
Horaţiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania);

FUNDAŞI
Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania), Radu DRĂGUŞIN (Tottenham | Anglia), Adrian RUS (Pisa | Italia), Ionuţ NEDELCEARU (Palermo | Italia), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite), Virgil GHIŢĂ (Cracovia | Polonia);

MIJLOCAŞI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia), Marius MARIN (Pisa | Italia), Alexandru CICÂLDĂU (Galatasaray | Turcia), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită), Dennis MAN (Parma | Italia), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia), Ianis HAGI (Rangers | Scoţia), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar);

ATACANŢI
Denis DRĂGUŞ (Trabzonspor | Turcia), George PUŞCAŞ (Bodrumspor | Turcia), Daniel PARASCHIV (Oviedo | Spania).

Singura surpriză de până acum față de lotul de la Euro este revenirea lui Daniel Paraschiv, 25 de ani, fotbalist la Oviedo, care a mai evoluat în campionatul intern la FC Hermannstadt, CFR Cluj, FC Voluntari. Paraschiv a mai jucat pentru națională în 2022. 

Primele meciuri, în toamnă

Tricolorii vor disputa în septembrie următoarele partide:

Vineri, 6 septembrie, ora 21:45, stadion Fadil Vokrri (Priştina): Kosovo – ROMÂNIA

Luni, 9 septembrie, ora 21:45, stadion Steaua (Bucureşti): ROMÂNIA – Lituania

Lotul final pentru aceste două jocuri, care va fi format dintr-o parte dintre stranierii de mai jos plus jucătorii din competiţia internă, va fi anunţat ulterior.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri