Într-o conferință de presă, Jurgen Klopp, managerul echipei de fotbal Liverpool, l-a atacat pe premierul Marii Britanii pentru modul în care a gestionat situația de criză generată de pandemia de coronavirus.
Klopp consideră că Guvernul a întârziat foarte mult cu luarea unor decizii ferme și astfel Marea Britanie a depășit 40.000 de decese, potrivit Independent.
„Nu am fost îngrijorat de faptul că Guvernul ne-ar putea opri din cursa pentru titlu, pentru că eram prea ocupat să-mi fac griji în legătură cu numărul mare de oameni care și-au pierdut viața. Și încă sunt îngrijorat. Eu n-am votat pentru acest Guvern, a fost ales de alți oameni. În ultima perioadă am primit vești atât din Anglia, cât și din Germania. Dacă extratereștrii s-ar uita la cele două țări, ar crede că venim de pe planete diferite. Nu înțeleg de ce am început să purtăm măști de protecție în spațiile închise abia pe 15 iunie, în timp ce alte țări făceau acest lucru încă de acum 5-6 săptămâni. Toate aceste țări au un număr mult mai redus de cazuri cu Covid-19 decât noi. Acesta este adevărul”, a declarat Jurgen Klopp
La numărul de cazuri confirmate, Marea Britanie este a 5-a cea mai afectată țară din lume, după Statele Unite, Brazilia, Rusia și India, cu peste 305.000 de cazuri pozitive cu Covid-19, iar în privința deceseler se află pe al treilea loc, cu peste 42.000 de morți.