JO 2020. Larisa Iordache s-a calificat în finala de la bârnă, în ciuda unor probleme la gleznă

Data actualizării: Data publicării:
larisa iordache pe barna
Larisa Iordache, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Foto: Profimedia

Larisa Iordache s-a calificat duminică în finala de la bârnă din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo cu a patra notă, 14,133, după un exercițiu bine executat, dar cu probleme la aterizare, din cauza durerilor recurente de la gleznă.

Larisa Iordache, care anunţase că va concura doar la bârnă din cauza durerilor de la gleznă, a acuzat accidentarea şi la aterizarea sa de la finalul exerciţiului.

Citiți și: Ce diagnostic a primit Larisa Iordache după accidentarea de la proba de bârnă. "Va începe pregătirea pentru finală"

Au obţinut note mai mari decât Larisa Iordache chinezoaicele Chenchen Guan (14,933) şi Xijing Tang (14,333), precum şi americanca Sunisa Lee (14,200).

Finala de la bârnă este programată în data de 3 august.

Larisa Iordache, în vârstă de 25 de ani, medaliată cu bronz cu echipa la JO din 2012, de la Londra, a ratat Jocurile Olimpice de la Rio, în 2016, nefiind refăcută după o accidentare.

Larisa Iordache va avea astfel la dispoziţie opt zile pentru a-şi rezolva problema de la gleznă şi să concureze cu şanse la o medalie.

„Mă bucură că am putut să-mi stăpânesc emoţiile, pentru că o astfel de competiţie de o asemenea anvergură este foarte importantă pentru mine, ca şi celelalte, dar o dată la patru ani te duci la Jocurile Olimpice. Mă bucur că am ajuns aici, mă bucur că am putut să performez în limita bunului simţ şi să fac o 'bârnă' de finală, iar până la finală mai am opt zile la dispoziţie încât să reglez ceea ce am greşit azi, mici greşeli, şi bineînţeles sper să fiu puternică, pentru că am nevoie. Îmi era foarte dor de Olimpiadă, am fost foarte speriată, mai ales că nu am avut o pregătire exact aşa cum mi-am dorit, cum scrie la carte pentru Jocurile Olimpice, dar mă bucur că am putut să rămân psihic tare şi să fiu aici. Mă bucur că m-am întors, că pot avea din nou senzaţiile plăcute pe care le aveam şi înainte”, a declarat Larisa Iordache, după concursul de duminică, citată de Agerpres.

Maria Holbură și Marian Drăgulescu nu merg mai departe

Cealaltă reprezentantă a gimnasticii feminine românești la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Maria Holbură, a concurat la individual compus, terminând pe locul 65, cu 49,166 puncte, după 13,166 la sărituri, 11,100 la paralele (locul 80), 12,700 la bârnă (43) şi 12,200 la sol (65).

Sâmbătă, la masculin, Marian Drăgulescu a ratat calificarea în finala de la sărituri.

România a cucerit ultimele medalii olimpice la gimnastică artistică în 2012, la Londra: aur la sărituri prin Sandra Izbaşa şi bronz pe echipe la feminin.

Gimnastica artistică este sportul care a adus României cele mai multe medalii la Jocurile Olimpice, 72, dintre care 25 de aur, 21 de argint şi 26 de bronz, dar în ultimii ani se află într-un declin vizibil.

Americanca Simone Biles, calificată în toate cele șase finale de la JO 2020

Superstarul gimnasticii americane, Simone Biles, în vârstă de 24 de ani, cvintuplă medaliată la Rio în 2016, s-a calificat duminică în toate cele şase finale din programul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, terminând pe primul loc în concursul feminin de calificare.

simone biles
Gimnasta americană Simone Biles s-a calificat în toate cele șase finale ale concursului de gimnastică feminină de la Jocurile Olimpice de la Tokyo Foto: Profimedia

Simone Biles, care are cinci medalii olimpice şi 19 titluri mondiale în palmares, poate viza astfel încă şase titluri olimpice în capitala Japoniei, ceea ce i-ar permite să depăşească recordul deţinut în gimnastică de sovietica Larissa Latinina, cu nouă titluri olimpice.

Biles va concura astfel în concursul pe echipe, marţi, în concursul general - joi, iar la cele patru aparate (sărituri, sol, bârnă, paralele) între 1-3 august.

Americancele, deţinătoarele titlului, s-au calificat pentru concursul pe echipe, dar au fost devansate de Rusia, cu 171,692 pct faţă de 170,562 pct, iar pe trei s-a clasat China (166,863 pct).

Oksana Ciusovitina, cea mai în vârstă gimnastă din istoria Jocurilor Olimpice, și-a încheiat participarea în ovațiile colegilor

Uzbeca Oksana Ciusovitina, care la 46 de ani este cea mai vârstnică gimnastă din istoria Jocurilor Olimpice, nu va concura în finala probei de sărituri de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde se află la a opta sa participare, însă şi-a încheiat inegalabilul parcurs olimpic în ovaţii, relatează AFP, preluată de Agerpres.

În absenţa publicului, ceilalţi gimnaşti şi antrenori au format un cordon de onoare pentru a-i aduce un omagiu decanei de vârstă din istoria olimpică, care a avut prima participare la Jocuri la Barcelona în 1992.

gimnastica JO 2020
Veterana gimnasticii mondiale, uzbeka Oksana Ciusovitina, în vârstă de 46 de ani, aflată la a opta participare la o olimpiadă, se retrage în aplauzele și ovațiile colegilor și antrenorilor Foto: Profimedia

„Am plâns de bucurie. Atât de multă lume m-a susţinut atât de multă vreme. Sunt foarte recunoascutoare”, a declarat sportiva.

Născută la 19 iunie 1975 la Buhara (Uzbekistan), Ciusovitina şi-a început cariera în fosta URSS, dar la primele sale Jocuri, în 1992, a concurat sub culorile echipei unificate din fostele republici sovietice, pentru că Uniunea Sovietică era în dizolvare.

La Barcelona, ea cucerit aurul în concursul general pe echipe, dar a trebuit să aştepte încă 16 ani pentru a obţine o medalie olimpică la individual, argintul la sărituri, în 2008 la Beijing, sub culorile Germaniei, ţară în care s-a stabilit în 2002 pentru a-i asigura fiului său, Alişer, tratamentul necesar pentru leucemie.

La JO de la Tokyo, ea participă la a cincea Olimpiadă pentru Uzbekistan, ţară cu 33 de milioane de locuitori unde notorietatea sa este uriaşă.

După JO de la Tokyo, Oskana Ciusovitina a anunţat că se va retrage, dar va rămâne în gimnastică, intenţionând să deschidă o academie de gimnastică la Taşkent.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri