JO 2020. Cătălin Chirilă a ratat calificarea în finala A la Canoe simplu pe 1.000 m

Data publicării:
catalin chirila
Sportivul român Cătălin Chirilă a câştigat medalia de argint la canoe 1000 metri la Campionatele Mondiale. FOTO: Profimedia

Sportivul român Cătălin Chirilă a ratat calificarea în finala A a probei de Canoe simplu pe 1.000 m, după ce s-a clasat al şaselea în semifinala disputată sâmbătă, la Sea Forest Waterway, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo.

Cătălin Chirilă a avut un start bun, de pe culoarul cinci, a fost al patrulea la 250 m, al treilea la 500 m şi al patrulea la 750 m, fiind în grafic pentru calificarea în finală, în care intrau primii patru clasaţi. Pe ultimele sute de metri, favoriţii au sprintat şi Chirilă nu a reuşit să mărească ritmul, astfel că a terminat cursa pe locul şase, sub timpul realizat în serii.

În finala de la Canoe simplu pe 1.000 m s-au calificat francezul Adrien Bart,  chinezul Liu Hao, cehul Martin Fuksa şi cubanezul Fernando Dayan Jorge Enriquez.

În proba de Canoe dublu pe 1.000 m, Cătălin Chirilă şi Victor Mihalachi s-au clasat pe locul cinci.

Kaiacul şi canoea au adus României o zestre de 34 medalii olimpice, dintre care zece de aur, zece de argint şi 14 de bronz. Ultimul aur a fost cucerit la C2-1.000 m de Florin Popescu, actualul antrenor al lotului olimpic de canoe, şi Mitică Pricop, medaliaţi şi cu bronz în proba de 500 m. De la Sydney, kaiaciştii şi canoiştii români nu au mai urcat pe podium la Jocurile Olimpice de 21 ani.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri