România, înfrângere dură în meciul cu Rusia. Fostă handbalistă: Selecția nu a fost cea care trebuia să fie

Data actualizării: Data publicării:
cristina-neagu-handbal-frh
Foto: FRH

Fosta handbalistă Oana Manea a spus, în urma eșecului României în fața Rusiei, scor 18-27, că, dacă în repriza a doua tricolorele ar fi jucat la fel ca în prima jumătate, naționala ar fi putut învinge.

Am avut două reprize total diferite şi totuşi am sperat după prima repriză, cu toate că am făcut multe greşeli. În cea de-a doua repriză am făcut foarte multe greşeli. Am luat goluri uşoare şi golurile uşoare normal că te duc în jos. Probabil dacă făceam aceleaşi lucruri ca în prima repriză, să fi jucat la fel de bine, să fi mers apărarea la fel de bine. Nu te poţi compara cu echipa Rusiei. Este o echipă omogenă, bine pusă la punct”, a declarat Oana Manea la Telekom Sport, potrivit Mediafax.

Am avut mari emoţii pentru fete. Mă gândesc la ele. Selecţia nu a fost cea care trebuia să fie. Au avut momente mai puţin bune şi au fost criticate. Am trăit şi eu asta. Am vorbit cu unele dintre ele. Mi-au scris şi ele, dar cel mai mult le-am scris eu. Le-am şi sunat. Aveau nevoie de susţinere”, a mai spus fosta jucătoare.

În clasamentul grupei, România rămâne cu 0 puncte, după înfrângerea cu Rusia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri