Protestul „vestelor galbene” afectează CE de handbal feminin: două meciuri amânate

Data actualizării: Data publicării:
meciuri-handbal-euro-2018

Meciurile Franţa - Suedia, programate, sâmbătă, la ora locală 15.00, şi Serbia - Rusia, de la ora locală 18.00, la Nantes, în grupa principală I a Campionatului European de handbal feminin, au fost amânate pentru duminică, de la aceleaşi ore, din cauza protestelor „vestelor galbene” anunţate pentru acest week-end, informează News.ro.

România face parte din grupa principală II şi ar urma să joace duminică, de la ora 19.00, la Nancy, cu Olanda.

Deocamdată, nu au fost anunţate alte schimbări în programul competiţiei.

De asemenea, şase meciuri din Ligue 1, programat la sfârşitul acestei săptămâni, au fost amânate din cauza manifestaţiilor de protest anunţate în întreaga Franţă.

În plus, Opera, Turnul Eiffel, muzee şi săli de spectacole vor fi închise sâmbătă, ca urmare a noilor proteste anunţate de „vestele galbene”.

România a învins categoric Norvegia, cu scorul de 31-23, la Brest, în ultimul meci al grupei D preliminare, la Campionatul European din Franţa. Tricolorele au încheiat grupa pe primul loc şi au făcut un pas important spre semifinalele competiției.

România va debuta în grupa principală II, de la Nancy, duminică, de la ora 19:00, contra Olandei, care a obţinut şi ea maximum de puncte în grupa C, cu Ungaria, Spania şi Croaţia.

Program:

România - Olanda (9 decembrie, ora 19:00)
România - Spania (11 decembrie, ora 19:00)
România - Ungaria (12 decembrie, ora 19:00)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri