Cristina Neagu revine cu declarații despre accidentare: „Am dureri”

Data publicării:
cristina neagu - GettyImages-589507898

Căpitanul naţionalei de handbal feminin a României, Cristina Neagu, a declarat, duminică, la finalul CE din Franţa, că este supărată că nu a putut juca în cele două meciuri de la Paris din cauza accidentării, dar că va reveni, pentru că asta ştie să facă cel mai bine în momentele grele.

cristina neagu foto2 facebook
Cristina Neagu a vorbit despre cum se simte în urma accidentării

”Am rămas lângă echipă, pentru că am crezut că va fi important pentru ele că sunt acolo şi cred că a contat. Sunt mândră de ele, de acest loc 4. Nu e vorba doar să fii pe teren, ci şi despre energia şi spiritul echipei. Am vrut mult să joc semifinala, ne-am bucurat să fim la Paris, dar nu am putut. Atât s-a putut în aceste trei zile aici. Pentru echipă cred că a fost un şoc să nu mă aibă. Echipa era obişnuită să joace într-un anumit sistem, cu mine, cred că le-a fost greu, un şoc, mai ales la nivel mental. Suntem foarte unite, cred în ele, ele cred în mine şi ştiu că au dat totul, dar aveau nevoie de mai mult timp să joace fără mine. Sunt mândră de ele”, a declarat Neagu, într-o conferinţă de presă susţinută la Paris după finala mică.

Handbalista a vorbit şi despre cum se simte în urma accidentării din meciul cu Ungaria, care a fost urmată de un diagnostic trist pentru cariera sa: ruptură de ligament încrucişat anterior la genunchiul drept.

”Sunt supărată, am dureri, urmează să merg acasă, să mă operez, să fac recuperarea şi sper să revin şi să fiu o jucătoare la fel de bună, poate chiar mai puternică. Este foarte greu să stai pe margine. Poate ar trebui ca EHF să se gîndească la un alt sistem, să nu mai fie atâtea accidentări şi atâta obosealaă. Foarte multe jucătoare şi-au rupt ligamentele. Putem doar să ne plângem, să spunem ce ne doare, dar EHF trebuie să decidă, noi nu putem face mai mult ca jucătoare. Cred că accidentarea s-a petrecut şi din cauza suprasolicitării, am jucat foarte mult în ultimul an, aici în competiţie, am avut cele mai multe minute jucate până la momentul accidentării. Dorinţa a fost foarte mare, poate şi de-asta am rămas pe teren, am vrut să ajut echipa până la sacrificiul suprem. M-am simţit obosită la mai multe meciuri de la acest turneu, însă adrenalina, emoţiile, competiţia m-au făcut să merg mai departe până corpul mi-a cedat. Mi-e foarte greu, dar sunt puternică psihic, probabil că asta m-a făcut să ajung unde am ajuns şi să revin din accidentările grave pe care le-am avut. Asta ştiu să fac cel mai bine, să revin în momentele grele. Voi avea nevoie de ajutor constant în următoarele săptămâni, dar ştiu că după ce voi da jos cârjele motivarea va fi maximă”, a mai spus Neagu.

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă duminică, la Paris, de reprezentativa Olandei, scor 24-20 (15-8), în finala mică a Campionatului European. România încheie astfel pe locul IV, în timp ce Olanda ia medalia de bronz. Pentru trofeu vor juca, de la 18.30, Rusia şi Franţa.

De la 18.30, campioana olimpică Rusia şi cea mondială Franţa vor juca pentru titlul european.

Naţionala României a obţinut următoarele rezultate la Campionatul European din Franţa: România – Cehia 31-28 (17-11), România – Germania 29-24 (14-11), Norvegia – România 23-31 (12-18), în grupa preliminară D, România – Olanda 24-29 (10-11),  România – Spania 27-25 (10-12) şi România – Ungaria 29-31 (17-17), în grupa principală II, România – Rusia 22-28 (15-16) în semifinale şi România – Olanda 20-24 (8-15), în finala mică.

Tricolorele au încheiat astfel pe locul 4, iar la capitolul reuşite personale, Crina Pintea a fost inclusă în All Star Team, fiind desemnată cel mai bun pivot al Campionatului European.

Din semifinale, România a fost lipsită de aportul căpitanului Cristina Neagu, accidentată în finalul partidei cu Ungaria şi diagnosticată ulterior cu ruptură de ligament anterior încrucişat la genunchiul drept.

Obiectivul echipei României la CE2018 a fost clasarea pe unul din locurile 1-6, fiind deja atins. Tricolorele şi-au asigurat şi calificarea directă la turneul final al Campionatului Mondial din 2019 (Japonia), fără a mai fi nevoie să joace faza play-off.

Echipa României are în palmares o singură medalie continentală, bronz, în 2010, iar la ultima ediţie, în 2016, s-a clasat pe locul 5.

Sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei