Cristina Neagu, jucătoarea anului 2018 în Europa

Data publicării:
cristina neagu foto2 facebook

Cristina Neagu, căpitanul naţionalei de handbal feminin a României şi componentă a campioanei CSM Bucureşti, a fost desemnată, vineri seară, cea mai bună jucătoare a Europei, în urma a peste 10.000 de voturi exprimate de fani pe site-ul EHF.

cristina neagu foto2 facebook
Cristina Neagu a fost desemnată jucătoarea anului 2018. Foto: Facebook

„Peste 10.000 de fani şi-au exprimat votul. Doar o singură jucătoare poate fi cea mai bună a anului. Felicitări, regina Cristina Neagu, şi mulţumiri tuturor fanilor pentru participare”, a transmis forul european de profil.

Cristina Neagu a adresat mulţumiri pentru voturile primite.

„Mulţumesc tuturor pentru voturi! E un sentiment minunat să văd că sunteţi atât de mulţi care mă susţineţi de fiecare dată!”, a scris Neagu pe Facebook.

Handbalista se afă în recuperare după operaţia suferită la genunchiul drept, în urma rupturii de ligament în meciul România – Ungaria, de la CE din 2018, şi va reveni doar în sezonul viitor pe teren.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri