Cristina Neagu: Fetele de la CSM mi-au spus să nu mai plâng pentru că mă întorc acasă

Data publicării:
neagu

Jucătoarea echipei de handbal Buducnost Podgorica, Cristina Neagu, a declarat, duminică, după finala mică a turneului Final4, că la sfârșitul partidei, ultima a sa pentru formația muntenegreană, a fost îmbrățișată de fetele de la CSM București care i-au spus să nu mai plângă pentru că din sezonul următor se întoarce acasă.

„Am fost foarte emoționată la finalul meciului pentru că știam că este ultimul meu meci în tricoul lui Buducnost. Mi-am dat seama că s-a terminat totul aici și dacă mă uit în spate văd multe lucruri frumoase. Buducnost va rămâne mereu în sufletul meu, e singura echipă din străinătate la care am jucat până acum, dar viața mea nu se oprește aici. Lacrimile de la final nu au fost din cauză că am pierdut finala mică, ci pentru că am realizat că au trecut patru ani în care am obținut cele mai frumoaste rezultate ale carierei mele. Sunt și eu om până la urmă, am o inimă și emoțiile m-au copleșit. Le mulțumesc fanilor români care au venit în număr mare aici și sper ca la anul dacă ne vom califica să vină și să ne susțină din nou. Mi-a făcut plăcere să îi văd, știu că sunt foarte mulți oameni bucuroși că mă întorc și o să joc la CSM. La final m-au îmbrățișat și fetele de la CSM, mi-au spus să nu mai plâng pentru că mă întorc acasă”, a spus Cristina Neagu, jucătoare care va evolua la CSM din vară, potrivit Agerpres.

Handbalista a mulțumit clubului Buducnost pentru cei patru ani petrecuți în Muntenegru și a adăugat că își dorește să câștige Liga Campionilor și cu CSM București.

„Mulțumesc clubului Buducnost pentru tot ceea ce mi-a oferit în acești ani. Au avut multă încredere cu mine și am reușit să realizez cele mai mari performanțe cu această echipă, câștigând singurul trofeu al Ligii Campionilor din cariera mea. Am multe amintiri plăcute și sunt dezamăgită că nu am reușit mai mult la acest Final4. Dar viața merge mai departe. Treaba mea s-a terminat Buducnost, iar din luna iulie încep la CSM București și îmi doresc ca anul viitor să mă întorc din nou aici și câștig trofeul. Îmi doresc să fac performanță cu noua mea echipă. Anul viitor vor fi cel puțin 3 echipe puternice care se vor bate pentru trofeu, CSM, Gyori și Vardar”, a adăugat ea.

CSM București a câștigat medaliile de bronz în Liga Campionilor la handbal feminin, duminică, după ce a învins-o pe Buducnost Podgorica cu scorul de 26-20 (13-12), în finala mică a turneului Final4 disputată în Papp Laszlo Sportarena din Budapesta.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri