FRF a decis suspendarea tuturor competițiilor fotbalistice din România

Data actualizării: Data publicării:
fotbal
FOTO: Getty Images

Federaţia Română de Fotbal a decis, joi, suspendarea tuturor competiţiilor fotbalistice pe teritoriul României până la 31 martie având în vedere deciziile luate în ultimele zile de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă privind pericolul epidemic pe care-l reprezintă virusul COVID-19

„Federația Română de Fotbal consideră că este datoare să protejeze familia fotbalului românesc și să participe activ la măsurile pe care Guvernul României și autoritățile internaționale le recomandă pentru protejarea sănătății publice. Astfel, în urma unei ședințe ce a avut loc astăzi la Casa Fotbalului și a consultărilor avute cu membrii afiliați, conducerea FRF, printr-un Comitet de Urgență, a decis astăzi, 12 martie, să suspende toate competițiile de fotbal, masculin și feminin, precum și de futsal, organizate în România.

Așadar, meciurile din Liga 1, Liga 2, Liga 3, Liga 1 feminin, Liga 2 feminin, Liga 3 feminin, Liga 1 Futsal, Liga 2 Futsal și competițiile de la nivel județean vor fi amânate până pe 31 martie. În funcție de evoluția situației la nivel național prezenta hotărâre poate suporta modificări. Decizia vine după ce în urmă cu două zile FRF a decis să suspende toate competițiile de copii și juniori, iar miercuri, 11 martie, s-a amânat și turneul final al Cupei României la futsal.

 


CE TREBUIE SĂ ȘTIM DESPRE CORONAVIRUS

CARE SUNT SIMPTOMELE: Diferența între gripă, răceală şi coronavirus

CARE ESTE SITUAȚIA ÎN ROMÂNIA: Informații oficiale

CONDUITA SOCIALĂ RESPONSABILĂ: Cele 15 recomandări ale autorităților

DECIZIILE AUTORITĂȚILOR: Restricții în România din cauza COVID-19

MIJLOACE DE PROTECȚIE: Cum ne spălăm corect pe mâini

ÎN CE STADIU ESTE DEZVOLTAREA UNUI VACCIN: Progresul înregistrat


 

Chiar dacă meciurile s-ar disputa cu porțile închise, FRF consideră ca fiind un risc ridicat deplasarea echipelor și a personalului de specialitate.

De asemenea, participarea tricolorilor U16 la turneul de dezvoltare din Bosnia-Herțegovina a fost anulată, la fel ca și meciurile de pregătire ale selecționatei Under 18 cu Finlanda ce trebuiau să aibă loc la Buftea. Ambele acțiuni urmau să se desfășoare în luna martie”, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Federației Române de Fotbal.

.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri