„Tricolorii” au învins rezervele Bosniei, dar România retrogradează în Liga C

Data actualizării: Data publicării:
Ecusonul Echipei Naționale de Fotbal a României.
„Tricolorii” au învins rezervele Bosniei, dar România retrogradează în Liga C. Foto: FRF.ro

Naţionala de fotbal a României a învins echipa Bosniei-Herţegovina cu scorul de 4-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Bucureşti, în Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor, dar a retrogradat în Liga C.

Tricolorii au obţinut una dintre cele mai clare victorii din ultimii ani, însă nu au putut evita clasarea pe ultimul loc şi retrogradarea, după ce Finlanda a câştigat cu 2-0 în Muntenegru.

Dennis Man (38), George Puşcaş (73, 86) şi Andrei Raţiu (79) au marcat pentru România, dar o evoluţie remarcabilă a avut Nicuşor Bancu, coautor la primele două goluri şi cu o contribuţie majoră la al treilea. Pentru oaspeţi, care erau deja promovaţi în Liga A, a înscris Edin Dzeko (77).

Debutul de meci a fost unul timid pentru tricolori, Alibec a cerut penalty în min. 10, iar apoi Olaru a tras peste poartă (10).

Prima ocazie clară a fost irosită de oaspeţi, Adnan Kovacevic (17) reluând cu capul peste poartă, după un corner.

Stanciu (20) a apărut la finalizare, dar şutul său a fost blocat de Cimirot.

Ionuţ Radu a salvat golul cu un reflex superb, la şutul lui Saric (34), deviat de Demirovic.

România a deschis scorul în min. 38, prin Man, care a marcat cu un şut din interiorul careului, din pasa lui Bancu. Iniţial golul a fost anulat pentru ofsaid, dar a fost acordat în urma consultări arbitrajului video.

Alibec (40) a scăpat singur cu portarul, l-a driblat, dar şutul său din unghi a fost blocat de Sanicanin. Acelaşi apărător s-a opus şutului trimis de Sorescu (43), iar Man a şutat din careu pe lângă vinclu (44).

Bosnia a dominat începutul reprizei secunde şi a creat pericol la poarta României în mai multe rânduri. Duljevic (52) a tras peste poartă din marginea careului, Prevljak (58) a şutat din întoarcere, dar Ionuţ Radu a apărat, Sanicanin (589) a trimis cu capul pe lângă, după un corner.

Puşcaş (73) a majorat avantajul tricolorilor, cu o reluare simplă, la centrarea lui Bancu.

Oaspeţii au înscris golul de onoare la scurt timp (77), când Dedic a centrat iar Dzeko a marcat simplu cu capul de lângă Rus.

România a profitat de spaţiile lăsate de oaspeţi şi a mai înscris de două ori până la final. Raţiu a avut o incursiune personală, mingea a ajuns la Bancu, în celălalt flanc, iar acesta a şutat din unghi, Vasilj a respins, dar Raţiu s-a aflat la locul potrivit şi a împins mingea în plasă, marcând primul său gol la naţională (79).

Puşcaş a avut o şansă bună, cu un şut din întoarcere, respins de Vasilj (83), dar a reuşit în cele din urmă dubla (86), cu o minge trimisă de la 16 metri, la centrarea lui Camora.

În primul minut al partidei jocul a fost întrerupt câteva zeci de secunde din cauza ciocnirilor dintre suporterii celor două echipe în peluza dinspre Teatrul Giuleşti, lucru care a determinat intervenţia jandarmilor.

România nu mai marcase patru goluri într-un meci din noiembrie 2020, din amicalul cu Belarus (5-3), iar într-un meci oficial din iunie 2019, 4-0 cu Malta în deplasare, în preliminariile EURO 2020. Exceptând victoria de la ''masa verde'' cu Norvegia (3-0), din noiembrie 2020, tricolorii nu mai câştigaseră un meci oficial la diferenţă de trei goluri din 12 octombrie 2019, 3-0 cu Feroe în deplasare (preliminariile EURO 2020), potrivit Agerpres.

România - Bosnia-Herţegovina 4-1 (1-0)

Au marcat: Dennis Man (38), George Puşcaş (73, 86), Andrei Raţiu (79), respectiv Edin Dzeko (77).
Bucureşti, Stadion Rapid-Giuleşti: 12.693 spectatori
Liga Naţiunilor - Liga B, Grupa a 3-a

Au evoluat echipele:

ROMÂNIA: 1. Ionuţ Radu - 2. Andrei Raţiu, 17. Adrian Rus (5. Ionuţ Nedelcearu, 83), 15. Andrei Burcă, 11. Nicuşor Bancu - 18. Răzvan Marin (6. Tudor Băluţă, 65), 22. Darius Olaru - 20. Dennis Man (23. Andrei Cordea, 64), 10. Nicolae Stanciu (căpitan), 13. Deian Sorescu (3. Mario Camora, 56) - 7. Denis Alibec (9. George Puşcaş, 64).
Selecţioner: Edward Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 12. Horaţiu Moldovan, 16. Ştefan Târnovanu - 4. Cristian Manea, 8. Alexandru Cicâldău, 14. Daniel Boloca, 19. Florin Tănase, 21. Florinel Coman.

BOSNIA-HERȚEGOVINA: 1. Nikola Vasilj - 3. Besim Serbecic, 18. Adnan Kovacevic (6. Sinisa Sanicanin, 25), 16. Hrvoje Milicevic (15. Haris Duljevic, 46) - 21. Amar Dedic, 19. Dario Saric (11. Edin Dzeko, 71), 13. Gojko Cimirot (8. Vladan Danilovic, 46), 10. Amer Gojak, 2. Eldar Civic (5. Sead Kolasinac, 61) - 9. Smail Prevljak (căpitan), 23. Ermedin Demirovic.
Selecţioner: Ivailo Petev.
Rezerve neutilizate: 12. Ibrahim Sehic, 22. Kenan Piric - 4. Mateo Susic, 7. Muhamed Besic, 14. Sanjin Prcic, 17. Kenan Kodro-Maksumic, 20. Dino Hotic.

Arbitru: Halil Umut Meler; arbitri asistenţi: Cevdet Komurcuoglu, Ibrahim Caglar Uyarcan; al patrulea oficial: Yaşar Kemal Ugurlu (toţi din Turcia)
Arbitru video: Mete Kalkavan; arbitru asistent video: Abdulkadir Bitigen (ambii din Turcia)

Incident la începutul meciului: Jandarmii au acţionat pentru dispersarea unor suporteri violenţi

Jandarmii bucureşteni au acţionat luni seara, la începutul meciului de fotbal România - Bosnia-Herţegovina, de pe Stadionul Rapid-Giuleşti, pentru dispersarea unor suporteri violenţi, iar în timpul intervenţiei nicio persoană nu a fost rănită.

„La începutul partidei, un grup de suporteri din Peluza Sud a depăşit cordonul de stewarzi şi a migrat către galeria oaspeţilor, cu scopul de a iniţia confruntări violente. În acest context, jandarmii au acţionat pentru dispersarea suporterilor violenţi şi păstrarea unei distanţe de siguranţă între cele două grupuri”, precizează Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Potrivit DGJMB, pe timpul intervenţiei nicio persoană nu a fost rănită şi, punctual, acolo unde situaţia a impus, au fost folosite materialele din dotarea forţelor de ordine, pentru restabilirea climatului de ordine şi siguranţă publică.

Bosniacii au trimis pe teren rezervele după ce au câștigat grupa înainte de meciul cu România

Bosniacii au trimis pe teren contra României jucătorii care au jucat mai puţin în această campanie.

„Bineînțeles, obiectivul nostru este să câștigăm și mă bucur că și jucătorii gândesc la fel. Ne-am asigurat primul loc în grupă, iar atmosferă la echipă este excelentă”, a declarat selecționerul Ivaylo Petev înaintea meciului.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...