Ca și în cazul jucătorilor achiziționați, Ionuț Negoiță nu este dispus să ofere un salariu atragător nici pentru cel care va veni pe banca tehnică a lui Dinamo, deși obiectivul în sezonul următor ar trebui să fie cel puțin calificarea în UEFA Europa League.
În aceste condiții, cel mai potrivit pentru a deveni tehnicianul lui Dinamo este Tibor Selymeș, care pregătește momentan echipa secundă a clubului, având un salariu de doar 1.000 de euro pe lună.
„Este adevărat că am discutat azi cu şefii clubului, ne-am înţeles în mare parte asupra contractului, iar luni sau marţi vom semna şi contractul. Nu vreau să vorbesc mai multe despre Dinamo până nu semnăm actele", a declarat Selymes pentru gsp.ro.
Dinamo II a încheiat însă doar pe locul 13, cu 19 puncte acumulate în 24 de partide.
Tibor Selymeș, în vârstă de 43 de ani, a fost jucătorul formației din Ștefan cel Mare între 1990 și 1993, iar ca antrenor le-a pregătit pe Sopron, Liberty Salonta, Sportul, Astra, Târgu Mureș și Dinamo II.