Mircea Lucescu și-a definitivat staff-ul pentru echipa națională. Ce schimbări a făcut noul selecționer

Data actualizării: Data publicării:
Mircea Lucescu, alături de Răzvan Burleanu, la numirea sa în funcția de selecționer al echipei naționale
Mircea Lucescu și-a ales echipa care-i va fi alături pentru următoarea campanie

Mircea Lucescu (79 de ani) și-a ales echipa tehnică, medicală și de suport cu care va colabora la echipa națională în noul mandat.

"Il Luce" nu a făcut mari schimbări în privința staff-ului și va lucra, în continuare, cu aceiași secunzi cu care lucrase anterior și fostul selecționer, Edi Iordănescu. Cele mai importante schimbări au avut loc la nivelul personalului medical și la cel al analiștilor video, conform comunicatului de presă publicat de Federația Română de Fotbal. Mircea Lucescu a semnat un contract pe doi ani cu FRF și are ca obiectiv calificarea la Cupa Mondială 2026. El va avea un salariu de 27.000 de euro pe lună și o primă de calificare la CM 2026, în valoare de 200.000 de euro, potrivit digisport.ro.

Staff-ul lui Mircea Lucescu la echipa națională:

Antrenori secunzi: Ionel Gane, Florin Constantinovici

Antrenor portari: Leontin Toader

Analist video: Ciprian Niță

Preparatori fizici: Cristian Dragotă, Darius Hîmpea

Medic: Claudiu Stamatescu

Staff medical: Toma Vasilescu, Ovidiu Blendea, Adrian Gherovăț, Dragoș Paraschiv, Alin Burileanu, Cristian Tănase, Constantin Crețu

Team Manager: Cătălin Gheorghiu

Ofițer de presă: Cătălin Popescu

Comunicare: George Ștucan (social media), Adrian Glodeanu (foto & video)

Ofițer securitate: Alexandru Nicilă

Kit Management: Cornel Mateiași, Cătălin Clincea

Bucătar șef: Andrei Voica

Șofer autocar: Laurențiu Zabuliche

Prin comparație, fostul selecționer, Edi Iordănescu, care a calificat echipa națională de fotbal în faza optimilor de finală ale Euro 2024, a lucrat la turneul final cu următorul staff:

Antrenori secunzi: Ionel Gane, Florin Constantinovici

Antrenor portari: Leontin Toader

Analiști video: Alexandru Radu, Michelle Iannucci

Preparatori fizici: Cristian Dragotă, Darius Hîmpea

Medic: Claudiu Stamatescu

Ofițer doping: Mihai Meiu

Staff medical: Toma Vasilescu, Ovidiu Blendea, Adrian Gherovăț, Vivian Negoiță, Dragoș Paraschiv, Alin Burileanu, Cristian Tănase

Team Manager: Cătălin Gheorghiu

Ofițer de presă: Cătălin Popescu

Asistent ofițer de presă: Andrei Sârbu

Comunicare: George Ștucan (social media), Adrian Glodeanu (foto & video)

Ofițer securitate: Alexandru Nicilă

Transport manager: Paul Zaharia

Kit Management: Cornel Mateiași, Cătălin Clincea

Bucătar: Andrei Voica.

Programul echipei naționale în Liga Națiunilor

Tricolorii au fost repartizați în grupa C2 alături de Kosovo, Cipru și Lituania.

Primul loc înseamnă promovarea directă în Liga B a ediției următoare a Ligii Națiunilor, în vreme ce locul doi duce la baraj pentru promovare. În același timp, locul 4 duce la retrogradare directă în Liga D, în vreme ce locul 3 păstrează naționala în același eșalon valoric al competiției, Liga C, și pentru ediția următoare.

Vineri, 6 septembrie 2024, 21:45
Kosovo – România

Luni, 9 septembrie 2024, 21:45
România – Lituania

Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45
Cipru – România

Marți, 15 octombrie 2024, 21:45
Lituania – România

Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45
România – Kosovo

Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45
România – Cipru

UEFA Nations League 2024/25 va avea efect direct și asupra preliminariilor europene pentru Campionatul Mondial 2026. Cele mai bune 4 câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte 4 echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele 4 naționale europene participante la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.

Editor : B. G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri