Lui Mutu i s-a făcut rău la sfârșitul meciului de baraj susținut de echipa sa

Data actualizării: Data publicării:
adi mutu

Antrenorul FC Voluntari, Adrian Mutu, a declarat, miercuri, că i s-a făcut rău înainte de executarea loviturilor de departajare, în urma cărora echipa ilfoveană s-a menţinut în Liga I, după barajul cu Chindia Târgovişte.

Portarul Mihai Mincă a declarat că a vrut să-i transmită lui Mutu să aibă încredere în el la loviturile de departajare, dar nu l-a găsit.

„Chiar l-am căutat pe dânsul la penaltiuri, l-am căutat să-i spun să aibă încredere în mine şi dânsul nu a avut puterea de a urmări penaltiurile”, a declarat Mincă, la Digi Sport, după ce a apărat două dintre cele trei penaltiuri ratate de jucătorii Chindiei.

Mutu a explicat că i s-a făcut rău înainte de lovituri.

„Am plecat la început, m-am dus până în vestiar pentru că am avut o cădere de calciu şi m-am întors... Mă bucur că i-a reuşit, eu ştiu că e un portar bun. Are el momentele lui, dar ştie ce vreau de la el şi e un băiat care dă totul pe teren”, a explicat el.

Fostul internaţional a declarat că FC Voluntari a câştigat barajul datorită experienţei superioare a jucătorilor săi.

„A fost greu, aşa cum ne aşteptam, o singură neatenţie în a doua repriză ne-a costat şi am dus meciul în prelungiri. La loviturile de la 11 metri, unde se putea întâmpla orice, experienţa noastră şi luciditatea mai mari şi-au spus cuvântul. Chindia a atacat cu mai multă forţă, pentru că trebuia să recupereze rezultatul. Păcat că am avut nişte situaţii de contraatac interesante şi nu am ştiut să le fructificăm. Sunt jucători de la care aştept mai mult în momentele astea, dar asta e. L-am păstrat pe Cernat până în ultimele minute, pentru că simţeam că o să ajung la lovituri de la 11 metri. Am avut câştig de cauză printr-o luciditate mai bună şi pentru că am fost probabil mai odihniţi”, a spus Mutu.

El a recunoscut că rezultatele slabe înregistrate de echipa sa l-au făcut să se îndoiască de capacitatea lui de a antrena. 

„Sunt momentele grele în care câteodată ajungi să te îndoieşti de capacităţile tale de antrenor şi să ai dubii asupra ta, iar eu am perseverat pe ideile mele până la capăt, am crezut în ele şi mă bucur că am făcut asta. Am ales anumiţi jucători care înainte nu jucau şi i-am menţinut în teren chiar dacă în anumite meciuri nu au dat randament şi acest lucru m-a dus la acest mic succes, pentru că eu mă bucur, dar nu sunt extraordinar de fericit pentru că e doar o menţinere în Liga I şi nimic altceva. A fost greu şi e doar satisfacţia că am îndeplinit obiectivul. Felicit Chindia şi anternorul ei, felicit publicul, păcat că nu sunt condiţiile cele mai bune aici. Le dau un sfat, pentru a avea o echipă bună să îmbunătăţească infrastructura, pentru că e o echipă care arată bine”, a adăugat el.

Mutu a mai spus că vrea întăriri pentru sezonul viitor, în care FC Voluntari să se claseze în primele opt echipe din Liga I.

„Mă bucur că obiectivul e îndeplinit, am fost chemat să salvez echipa şi am salvat-o. Nu a fost uşor şi pentru un antrenor cu experienţă aceste momete sunt grele, dar mai ales pentru mine care nu am aşa mare experienţă în antrenorat. Mi-am asumat acest risc şi mi-am îndeplinit obiectivul. Sunt bucuros. E doar un început, eu vreau mai mult, am venit aici pentru un anumit proiect, vreau să stăm în primele opt în Liga I. Voi discuta cu conducerea clubului şi voi avea anumite pretenţii, cum e normal. Poate a intervenit o blazare la jucători, au nevoie de motivaţii mai noi şi o să vedem ce o să facem să întărim echipa, să aducem sânge proaspăt şi să facem în aşa fel încât la anul să stăm liniştiţi în Liga I”, a precizat Mutu. 

Întrebat de criticile pe care i le-au adresat alţi oameni de fotbal, printre care şi fostul lui coechipier de la naţională Ciprian Marica, Mutu a răspuns: „Nu ştiu ce să spun. Italienii spuneau «stai muto!» Nu mă gândesc la ei în momentele astea. Sunt antrenori care m-au criticat şi care au tot dreptul, pentru că sunt în această meserie. Nu înţeleg Ciprian de ce vorbeşte despre acest lucru, pentru că el e în altă meserie sau vrea să fie altceva decât antrenor, dar îi doresc să intre puţin în pâinea asta, să vadă cum e şi apoi să vorbească”.

FC Voluntari va evolua şi în sezonul viitor în Liga I, după ce a câştigat, miercuri, în deplasare, cu 3-0, la executarea loviturilor de departajare, barajul de menţinere/promovare, cu Chindia Târgovişte.

La finalul timpului regulamentar de joc şi după prelungiri, scorul a fost 1-0 (0-0) pentru gazde, la fel ca în partida de la Voluntari. În minutul 67, Denis Ciobotariu a marcat cu capul, după o centrare a lui Cherchez, de pe partea stângă.

La loviturile de departajare, Chindia nu a marcat niciun gol, Cherchez, Pencea şi Neguţ ratând. Pentru Voluntari au marcat Cernat, Marinescu şi Leasă, în timp ce Răuţă a ratat.

Formaţia FC Voluntari a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Chindia Târgovişte, în prima manşă a barajului de menţinere/promovare în Liga I.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Ionuţ Balaur, în minutul 79.

FC Voluntari a terminat pe locul 12 în Liga I, în timp ce Chindia a ocupat locul 3 în Liga a II-a.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...